5.5 C
Bistrița
vineri, octombrie 3, 2025

Momente ce au emoționat o țară întreagă, surprinse de un fotograf bistrițean

Pentru că bunica era bolnavă și zăcea într-un pat de spital, un cuplu a luat o hotărâre inedită în ziua nunții: să-și rupă din timpul alocat ședinței foto pentru a o vizita. Toate aceste momente, care au devenit virale și au emoționat o țară întreagă, au fost surprinse de bistrițeanul Julius Paul, fotograf profesionist.

Doi tineri din Baia Mare, Oxana și Patrick, au dovedit că au sufletul curat și prețuiesc persoanele dragi și momentele speciale. Aceștia au ales să-și unească destinele pe data de 25 mai, însă la această sărbătoare nu a putut fi prezentă și bunica mirelui, care în acel moment era internată în cadrul Spitalului de Urgență Baia-Mare.

Dacă nu vine Mohamed la munte, vine muntele la Mahomed”, spune o veche zicală.

Ei bine, același lucru s-a întâmplat și în ziua celebrării nunții. Oxana și Patrick au avut la dispoziție aproximativ o oră și jumătate pentru ședința foto dedicată lor, însă au ales să-și aloce o parte din acest timp unei vizite speciale, o vizită la spital. Mirii s-au dus să o vadă pe bunica lui Patrick, care, în acest fel, a reușit să fie parte a evenimentului.

Bunica a fost foarte emoționată, chiar a plâns, după care i-a pupat și i-a felicitat pe cei doi miri”, spune fotograful Julius Paul.

De asemenea, Patrick i-a făcut o promisiune specială bunicii sale, în timpul vizitei.

Când o să ieși din spital, te aranjezi, te faci frumoasă, îmbrăcam din nou hainele de miri și ne mai facem o serie de fotografii”, i-a spus acesta.

În spatele acestor fotografii mai există însă o poveste, cea a bunicii lui Julius Paul, fotograful evenimentului. În timp ce el surprindea cadrele mirilor, și bunica lui se afla în spital, suferind de cancer pulmonar în fază terminală. Conform lui Paul, bunica lui și-ar fi dorit să-l vadă mire, însă acest lucru nu mai este posibil, întrucât ea a pierdut lupta cu boala.

Oricât de mult ne-am dori ca persoanele dragi să ne însoțească toată viața, la un moment dat trebuie să ne luăm rămas bun de la ele. Și atunci, singurele lucruri care ne rămân sunt amintirile și fotografiile. Între timp bunica mea a pierdut lupta cu boala, dar știu cât de mult și-ar fi dorit să mă vadă mire! Dragilor, doresc să vă felicit pentru acest gest frumos și mă bucur că am fost părtaș la acest moment plin de emoție. Să fiți fericiți și să-i dea Dumnezeu sănătate bunicii voastre. Să vă bucurați cât mai mult de timpul petrecut împreună cu cei dragi vouă!”, a scris Julius Paul pe pagina sa de Facebook.

Momentul surprins de fotograful bistrițean a emoționat o țară întreagă.

Oameni minunați, care pun accent pe lucrurile care chiar contează. Felicitări pentru cadre!!!”, au comentat internauții la postarea de pe Facebook care are peste 12.000 de aprecieri.

 

 

 

 

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Drumuri fără griji cu ROMBAT: Bateria Champion EFB îți aduce un voucher de combustibil OMV de 100 RON!

Compania bistrițeană ROMBAT, unul dintre cei mai importanți ambasadori ai României în industria de automotive la nivel mondial, îi răsplătește pe clienți, luna aceasta și în noiembrie, cu o ofertă specială. Achiziționarea unei baterii Rombat Champion EFB aduce un bonus pe măsură: un voucher de combustibil OMV în valoare de 100 RON!

NOI locuri de muncă, în Bistrița: Se caută inginer automatist, instalatori, muncitori, ajutor bucătar și pizzer

Aquabis organizează recrutare pentru un post de inginer automatist și trei mecanici. NOI locuri de muncă sunt disponibile la INST-Nistor care caută ingineri construcții civile, dar și la Crama Veche, Îndemânarea Construct, Fan Courier, Grand Hotel COROANA sau GB Instaplan. Oferta completă, mai jos:

Toamna e mai faină la Rollin Smoke! Barmanii Alex și Moldo așteaptă provocări: tu zici băutura preferată, ei îți fac un cocktail personalizat

Să nu fiți triști că a venit toamna și serile pe Pietonal și-au pierdut din farmec! E momentul în care încep serile de poveste la Rollin Smoke, unde continuă povestea Brikada cu Alex și Moldo, barmanii care prepară și astăzi cocktailurile spectaculoase cu care v-au sedus de-a lungul anilor. Iar dacă nu știați, băieții care au scris istorie aici adoră să vă surprindă cu cocktailuri create pe loc, după băutura voastră preferată!