14.2 C
Bistrița
luni, iulie 13, 2026

ORA XII a sosit…: A fost odată o țară cu două partide mari. De n-ar mai fi fost…

1. Priviți fotografiile de mai jos. Atât PNL, cât și PSD arată semnul victoriei.

Prima dată, însă, se pare că acest gest cu degetele a fost utilizat în 1415, de către arcașii britanici care au câștigat Bătălia de la Agincourt. Arcașii francezi îi amenințaseră pe cei britanici că le vor tăia cele două degete cu care de regulă este ținută săgeata înainte de tragere. Însă, după bătălie, britanicii au ridicat aceste degete pentru a le demonstra francezilor că ele sunt intacte.

După cum se vede, peneliștii și pesediștii au degetele intacte. În cine au tras cu săgeți? În noi, fraierii!

2. În China medievală, împăratul JIAJING, ca orice dictator, i-a ordonat pictorului TANG YIN să-i facă un portret într-o singură zi, fapt pentru care îl plătea cu 10 arginți.

– Stăpâne, tabloul va fi gata mâine, dar doar pentru 100 de arginți, zise pictorul.
– Cum, pentru o zi de muncă să-ți dau 100 de arginți?, tună împăratul.
– Mărite stăpâne, Măria ta nu va plăti doar o zi de muncă, ci 50 de școală și învățătură. Ca să ajung să-ți fac poftele într-o zi, am învățat 50 de ani. Nu mai pun și talentul la socoteală. 100 de arginți e prețul corect pentru o capodoperă, a explicat pictorul.
– Fie, primești 100 de arginți, dar tabloul cu mine să fie gata până mâine, zise JIAJING iritat.

A rezultat în doar o zi un tablou foarte asemănător cu fotografia de mai jos. Doar că scria în chineză.

3. Stelian Dolha a împărțit măști inscripționate cu sigla partidului. Gest penal. Așa spune legea. Ludovic Orban spune altceva: „Foarte bine că a împărțit măști”.

O turistă admira odată colierul unei băştinaşe din Africa.

– Din ce este făcut? a întrebat-o ea.
– Din dinţi de aligator, doamnă, i-a răspuns femeia.
– O, înţeleg. Bănuiesc că pentru voi are aceeaşi valoare cum au pentru noi perlele.
– Nu tocmai. Oricine poate deschide o scoică…

Acum scoica produce măști. Inscripționate.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

INST NISTOR angajează expert licitații și inginer ofertare. NOI locuri de muncă, în Bistrița

Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la Aquabis se recrutează instalatori, cititor contoare și încasator pentru Bistrița și Beclean. NOI locuri de muncă sunt disponibile la INST-Nistor, Crama JELNA, unde este nevoie de un bucătar cu personalitate, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

Abonament Piscină & SPA – 349 lei | Oferta verii la Casa EMA

La Casa EMA credem că relaxarea nu este un răsfăț. Este o investiție în starea noastră de bine. De aceea, până în 1 septembrie, lansăm campania „70 de zile pentru tine”, prin care vrem să încurajăm cât mai mulți oameni să își facă timp pentru mișcare, relaxare și sănătate.

AOP Restaurant angajează ospătar cu experiență, Aquabis caută instalatori pentru Bistrița și Beclean

AOP Restaurant angajează ospătar cu experiență și ajutor bucătar, iar la Aquabis se recrutează instalatori, cititor contoare și încasator pentru Bistrița și Beclean. Se caută ingineri proiectare, stivuitorist, fizioterapeut, muncitori, asistent medical generalist și maseur. Oferta completă, mai jos: