Se povestește că după ce Iisus Hristos a înviat – a umplut întreaga lume de lumină și că după Înviere, timp de şapte zile, până în Duminica Tomii (pe 15 aprilie) porţile Raiului vor fi larg deschise. Începe ceea ce în popor se numeşte Săptămâna Luminată, Săptămâna Blajinilor sau Paştile Morţilor și fiecare zi are un nume aparte: Lunea Albă, Marţea Dracului, Sfânta Miercuri, Joia Verde şi Vinerea Scumpă… Pentru creștinii ortodocși, Săptămâna Luminată este începutul unei perioade de sărbătoare care se termină abia la 50 de zile Paști, de Rusalii.
În vechime, Botezul era săvârșit în noaptea de Paști. Cei botezați erau numiți „luminați” și purtau haine albe toată săptămâna de după Paști, iar unii afirmă că de la purtarea hainelor albe vine și numele de Săptămâna Luminată.
Respectând o străveche tradiţie, preoții scot uşa din mijloc a altarului din biserică și o pun deoparte, timp de șapte zile după Înviere, pe toată perioada Săptămânii Luminate când şi veşmintele lor sunt albe, ca şi odăjdiile folosite în biserică.
Toate slujbele religioase din aceste zile sunt deosebite de cele din restul anului bisericesc şi se referă la Înviere, iar lumânarea pe care preoţii o poartă în mână atunci când binecuvântează în timpul slujbelor este aceeaşi lumânare cu care au împărţit Lumină în noaptea de Înviere.
La fel ca în Săptămâna Patimilor, în aceste zile nu se oficiază nunți și fiecare zi are o denumire aparte: Lunea Albă, Marţea Dracului sau Marţea Albă, Miercurea după Paşti sau Sfânta Mercurie, Joia Verde (Joia Necurată sau Joia rea) şi Vinerea Scumpă (Fântâniţa sau Izvorul Tămăduirii).
În Lunea Albă bistriţenii obişnuiesc să iasă la udat, să facă vizite rudelor și neamurilor: copiii îşi vizitează părinţii, iar finii îşi vizitează naşii – mai demult oaspeţii fiind obişnuiţi să aducă gazdelor în dar şi pască și ouă roșii pentru vestirea Învierii Domnului.
Despre Marţea albă bătrânii credeau că ar fi ruptă din Înviere şi de aceea se cerea respectată prin pomeni făcute celor săraci. Femeile obişnuiau să dea drumul Păresimilor, să citească pomelnicul din timpul postului şi să facă pomeni pentru vii şi morţi.
Începând cu Sfânta Miercuri de după Paşti, era voie să se reia munca la câmp, dar femeile se fereau în continuare de lucru, ca să nu se umple de purici. În această miercuri se ţinea „nunta şoarecilor”: cine nu respecta ziua de sărbătoare, avea parte de roade, grâne, haine şi bucate roase de şoareci.
Joia verde, Joia Necurată sau Joia cea Rea era destinată morţilor: femeile ţineau această zi pentru ca grindina să nu le strice holdele, dădeau de pomană peşte, îşi pomeneau morţii şi încercau să încălzească sufletele celor adormiţi dând foc unor nuiele de alun.
În anumite comunități sătești, în Joia Verde avea loc Slobozirea apei: o fată sau un băiat avea de cărat 44 de găleţi cu apă pentru cei plecați din lumea viilor, după care se puneau două lumânări încrucişate, se aprindeau la toate cele patru capete și se puneau într-un vas care era slobozit în fântână pentru apa morţilor.
În Vinerea scumpă se sărbătoreşte Izvorul Tămăduirii, un praznic dedicat Maicii Domnului, care datează din a doua jumătate a primului mileniu creştin. După Sfânta Liturghie, în toate bisericile se sfinţeşte apa – ritual cunoscut drept „agheasma mică” (spre deosebire de „agheasma mare” a Bobotezei), după o rânduială adecvată Săptămânii Luminate.
În prima duminică după Paşti, Duminica Tomii, prăznuită anul acesta pe 15 aprilie, biserica îl pomeneşte pe Sfântul Apostol Toma: în această zi, Mântuitorul S-a arătat ucenicilor prin uşile încuiate, pentru a doua oară după Înviere și pentru că Apostolul Toma se îndoia în continuare de Învierea Mântuitorului, Iisus l-a îndemnat să-i atingă semnele rămase pe corp în urma răstignirii Sale. După acest moment, toate îndoielile apostolului s-au risipit, Toma mărturisindu-l pe Iisus Hristos: realitatea Învierii Domnului a fost astfel dovedită încă o dată, pentru toți cei care nu au crezut de la început…
