0.7 C
Bistrița
sâmbătă, aprilie 11, 2026

Premieră medicală la Spitalul Județean! Operație ce era posibilă doar la Cluj sau Mureș, realizată de medicii bistrițeni

Spitalul Județean de Urgență Bistrița a mai bifat o premieră medicală. Este vorba despre o operație complexă de laringectomie totală, care până acum se putea face doar în clinicile de specialitate din orașele universitare.

Specialiștii aduși la Spitalul Județean de Urgență și aparaturile de milioane de euro fac posibile operații, pentru care până acum era necesar un transport al pacientului la Târgu Mureș sau Cluj-Napoca.

De curând a fost realizată o operație complexă de laringectomie totală, care până acum se putea face doar în clinicile de specialitate din orașele universitare. Aceasta a fost realizată de doctorul Adrian Demian și a echipei sale, medicul Gheorghe Roșca, a rezidentului Horațiu Rablau și a medicului primar ATI Victor Saca.

Pentru ca această operație să se poată face la Bistrița a fost achiziționat un videoendoscop pentru ORL. Anul acesta, Consiliul Județean a alocat 4,2 milioane de lei pentru aparatură și tehnică medicală.

„Felicitări echipei operatorii coordonate de dr. Adrian Demian, care demonstrează prin gradul de complexitate al intervențiile chirurgicale pe care le realizează la nivelul secțiel ORL, că investițiile majore făcute în Spitalul Județean de Urgență Bistrița au o finalitate practică!”, a postat pe pagina sa de Facebook, managerul Gabriel Lazany.

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

FOTO: La Papetăria FOLDER, iepurașul găsește zeci de cadouri inspirate pentru copiii cuminți

Cadourile de Paște pe care iepurașul le aduce celor mici, ba chiar și celor mari, sunt...

Bateria care va revoluționa mașinile electrice: MG lansează în Europa modelul MG4 EV Urban cu acumulator semi-solid!

MG va lansa în Europa primul automobil electric de serie echipat cu o baterie semi-solid state,...

Flori cu Efect de WOW angajează FLORIST în Bistrița! Noi locuri de muncă, la Casa EMA, Sanovil, Aquabis

Flori cu efect de Wow angajează oameni serioși, cu simț estetic și atenție la detalii! NOI locuri de muncă sunt disponibile în Năsăud și Bistrița. Se caută asistent manager, magazioner, controlor calitate, instalator, asistent medical generalist. Oferta completă, mai jos: