14.9 C
Bistrița
luni, aprilie 13, 2026

Primele radare fixe din țară – activate de Poliția Română. Unde este amplasat singurul din Bistrița-Năsăud:

Șoferii care vor depăși viteza legală pe DN17, pe Valea Bârgăului, vor primi amenda acasă. Poliția Română a activat sistemul e-SIGUR, iar unul dintre radare este la noi în județ.

Poliția Română a activat sistemul e-SIGUR, care include radare amplasate pe cele mai importante drumuri din țară. Acestea vor monitoriza traficul și viteza șoferilor care tranzitează drumurile respective, iar șoferii care depășesc viteza legală primesc amenda acasă.

„Noul sistem e-SIGUR este activ! Cum funcționează? Camerele mobile (cunoscute sub numele de pistoale radar), amplasate pe marginea drumului, înregistrează activitatea din trafic în zona supravegheată. Înregistrările sunt trimise și analizate de polițiști. Abaterile sunt sancționate conform legii, după identificarea conducătorului auto. Amenda este expediată direct la domiciliul conducătorului auto, fără a fi necesară oprirea în trafic”, explică Poliția Română, într-o postare pe Facebook.

Un astfel de radar va funcționa și în Bistrița-Năsăud, oe DN17, mai exact pe raza localității Tiha Bârgăului.

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

2 COMENTARII

  1. O prostie nationala ! Va dati seama cati politzai trebuie ” scosi din strada ” sa stea la birou, sa-i identifice pe detinatorii de autovehicule, apoi pe soferii care au condus masinile… in conditiile ca adresele de inmatriculare de foarte multe ori nu sunt actualizate , apoi intocmirea si aplicarea amenzilor cu proces-verbal de contraventie in lipsa contravenientilor … si apoi puse in executare tot de catre agentul constatator ( ca s-a modificat aceasta procedura si nu se mai ocupa de aceasta problema administratia fiscala… ) . Ar trebui modificata legea circulatiei , sa poata fi aplicata amenda direct detinatorilor inscris in certificatul de inmatriculare si apoi n-are decat acesta sa se „razboiasca” el cu soferul contravenient … sau alta data sa nu-i mai imprumute ori sa nu-i mai vanda masina fara sa o transcrie . Prost a gandit aceasta masura cine a gandit-o !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

FOTO: La Papetăria FOLDER, iepurașul găsește zeci de cadouri inspirate pentru copiii cuminți

Cadourile de Paște pe care iepurașul le aduce celor mici, ba chiar și celor mari, sunt...

Bateria care va revoluționa mașinile electrice: MG lansează în Europa modelul MG4 EV Urban cu acumulator semi-solid!

MG va lansa în Europa primul automobil electric de serie echipat cu o baterie semi-solid state,...

Flori cu Efect de WOW angajează FLORIST în Bistrița! Noi locuri de muncă, la Casa EMA, Sanovil, Aquabis

Flori cu efect de Wow angajează oameni serioși, cu simț estetic și atenție la detalii! NOI locuri de muncă sunt disponibile în Năsăud și Bistrița. Se caută asistent manager, magazioner, controlor calitate, instalator, asistent medical generalist. Oferta completă, mai jos: