16.9 C
Bistrița
miercuri, iulie 22, 2026

START programul RABLA, de mâine! Bonusuri și mai mulți bani pentru mașinile electrice sau hibrid

Programul RABLA pentru autoturisme începe mâine. Există numeroase bonusuri la RABLA Clasic.  Anul acesta, prin RABLA Plus se vor putea achiziționa mai multe

Programul RABLA pentru autoturisme debutează mâine.

Autoritățile au anunțat că anul acesta se vor acorda mai multe bonusuri în cadrul programului RABLA Clasic. Totodată, fondurile pentru RABLA Plus sunt mult mai mari.

A crescut aproape exponenţial numărul maşinilor electrice cumpărate în România în
primele trei luni, iar acest buget, acest sprijin vine, practic, în favoarea celor care se
gândesc, dincolo de mobilitatea şi confortul personal, şi la impactul pe care îl lasă fiecare
dintre noi asupra mediului înconjurător şi la reducerea emisiilor de carbon” a explicat Barna Tánczos.

Programul RABLA Clasic

ANul acesta s-au alocat 440 de milioane de lei, cu 35 de miliaone mai mult ca anii anteriori. Totodată, sunt numeroase avantaje și bonusuri.

  1. Prima de casare crește de la 6.500 de lei la 7.500 de lei
  2. ecobonus în valoare de 1.500 de lei la achiziţionarea unui autovehicul nou, exceptând motocicletele, echipat cu sistem de propulsie care generează o cantitate de emisii de maximum 96 g CO_2/km NEDC în regim de funcţionare mixt, conform informaţiilor înscrise în COC, sau echipat cu motorizare GPL/GNC;
  3. ecobonus în valoare de 1.500 de lei în cazul în care în COC este înscrisă şi cantitatea de emisii de CO_2 conform standardului WLTP, pentru autovehiculul nou exceptând motocicletele, al cărui sistem de propulsie generează maximum 105 g CO_2/km  NEDC în regim de funcţionare mixt, sau echipat cu motorizare GPL/GNC;
  4. ecobonus în valoare de 1.500 de lei în cazul în care în COC este înscrisă doar cantitatea de emisii de CO_2 conform standardului WLTP, se acordă pentru autovehiculul nou, exceptând motocicletele, al cărui sistem de propulsie generează maximum 124 g CO_2/km WLTP în regim de funcţionare mixt;
  5. ecobonus în valoare de 3.000 de lei la achiziţionarea unui autovehicul nou, exceptând motocicletele, echipat cu sistem de propulsie hibrid.
  6. Ecobonusurile se pot cumula în cazul în care mașina nouă îndeplinește ambele condiții,
    ajungându-se astfel la o reducere de 12.000 de lei din prețul total al autovehiculului nou.
  7. Pentru achiziționarea de motociclete noi în schimbul predării spre casare a unui
    autovehicul uzat, se acordă o primă de casare de 5.500 de lei.
  8. Valabilitatea notei de înscriere în cadrul Programului Rabla Clasic a fost extinsă la 150 de zile de la data emiterii, timp în care beneficiarii vor derula toate procedurile specifice de achiziție a autoturismului nou.
  9. O altă modificare vizează posibilitatea ca primele de casare să fie transferate între toate tipurile de persoane fizice sau juridice. Această schimbare va permite accesarea programului și de către cei care nu au o mașină veche de casat.

ATENȚIE! A fost introdusă interdicția de înstrăinare a autovehiculelor nou achiziționate în cadrul programului, precum și obligativitatea restituirii finanțării în cazul nerespectării acestei interdicții.

Programul RABLA Plus

Anul acesta, programul are parte de cea mai mare finanțare – 400 de milioane de lei – dublu față de anul trecut.

Prin programul Rabla Plus se acordă două tipuri de ecotichete:

  • 45.000 de lei pentru mașinile full electrice
  • 20.000 de lei pentru mașinile hibrid plug-in, dar nu mai mult de 50% din valoarea autoturismului nou.

Cei care vor dori să renunțe la o mașină veche, poluantă, și să achiziționeze un autovehicul electric vor beneficia atât de prima de casare acordată prin Programul Rabla Clasic, în valoare de 7.500 de lei, cât și de ecotichetul alocat în cadrul Programului Rabla Plus.

De asemenea, s-a decis majorarea cuantumului finanțării pentru motociclete electrice
la 5.500 de lei, iar cine dorește să achiziționeze o motocicletă electrică și predă o mașină
uzată, ecotichetul se poate cumula cu prima de casare în valoare de 5.500 de lei.

Valoarea cumulată a ecotichetului și a primei de casare nu poate depăși 50% din valoarea
de achiziție a motocicletei electrice.

Valabilitatea notei de înscriere în cadrul Programului Rabla Plus a fost extinsă la 240
de zile de la data emiterii, timp în care beneficiarii vor derula toate procedurile specifice
de achiziție a autoturismului nou.

Programul RABLA Electrocasnice va debuta la începutul lunii Mai.

 

 

 

 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

KREATIV Metal și AOP Restaurant fac angajări: Se caută bucătar, lăcătuș mecanic, confecționer metalic, ospătar

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Kreativ Metal & Colours și SUPERCOM  Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă. AOP Restaurant caută bucătar și ospătar cu experiență. Posturi disponibile sunt și la Crama JELNA, TeraSteel sau Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Beclean: Aquabis face recrutări pentru instalatori. Crama Jelna caută bucătar

AQUABIS organizează recrutare pentru ocuparea unor posturi de instalatori în Beclean și Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la INST-Nistor se caută inginer ofertare și expert Licitații Publice. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Crama JELNA, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

INST NISTOR angajează expert licitații și inginer ofertare. NOI locuri de muncă, în Bistrița

Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la Aquabis se recrutează instalatori, cititor contoare și încasator pentru Bistrița și Beclean. NOI locuri de muncă sunt disponibile la INST-Nistor, Crama JELNA, unde este nevoie de un bucătar cu personalitate, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos: