26.3 C
Bistrița
sâmbătă, iunie 20, 2026

Daniela Cioancă – noul director adjunct al ITM BN! Va conduce instituția alături de Giulia Stejerean

De la mijlocul acestui an, Inspectoratul Teritorial de Muncă este condus de Julia Stejerean, care până atunci era inspector șef adjunct în domeniul Relațiilor de Muncă. Locul ocupat de aceasta până în vară va fi ocupat de Daniela Cioancă, inspector de muncă în cadrul instituției de peste două decenii.

În 21 iulie, cârma Inspectoratului Teritorial de Muncă Bistrița-Năsăud a fost preluată de Julia Stejerean, după ce Otilia Berbecar a fost trimisă obligat-forțat în pensie.

Până atunci, Julia Stejerean ocupa funcția de inspector șef adjunct în domeniul Relațiilor de Muncă, în cadrul ITM Bistrița-Năsăud.

Fostul său post este ocupat de Daniela Cioancă, aceasta urmând să exercite cu caracter temporar funcția de inspector șef adjunct în domeniul Relațiilor de Muncă, din cadrul ITM Bistrița-Năsăud.

Daniela Cioancă a ocupat funcția de inspector de muncă, în cadrul serviciului Corp Constrol Relații de Muncă timp de 21 de ani.

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

City Retreat ”FRESH START – Cum să pui un nou început bun vieții tale”, în acest weekend, la Complexul Muzeal Bistrița – Năsăud

În acest weekend, Complexul Muzeal Bistrița – Năsăud va găzdui un eveniment aparte. City retreat-ul ”FRESH...

Transformă-ți curtea cu ARCSIM CONSTRUCT Bistrița: promoție de nerefuzat la dalele de pavaj Grandevilla!

Vreți să schimbați complet aspectul curții voastre? Ei bine, profesioniștii de la ARCSIM CONSTRUCT Bistrița sunt...

Aluateria Bistrița caută personal pentru vânzare, Grand Hotel Coroana angajează ospătar: NOI locuri de muncă, în Bistrița

Grand Hotel COROANA angajează ospătar, Aluateria Bistrița caută personal pentru vânzare. NOI locuri de muncă sunt disponibile la TeraSteel și Eurocompozite unde este nevoie de lăcătuși mecanici și muncitori.  Amicii Building angajează ingineri proiectare instalații electrice și sanitare. Oferta completă, mai jos: