5.4 C
Bistrița
marți, octombrie 28, 2025

Cadou de Moș Nicolae pentru Serviciul de Ambulanță Județean: Au început lucrările la noul punct de lucru de la Uriu

Moș Nicolae a venit cu un cadou inedit pentru Serviciul de Ambulanță Județean: au fost demarate lucrările la noul punct de lucru de la Uriu, care urmează să-l completeze pe cel de la Mureșenii Bârgăului, unde, de asemenea, a început șantierul.

Serviciul de Ambulanță Județean va avea două noi puncte de lucru, unul la Mureșenii Bârgăului, iar altul la Uriu. La Mureșenii Bârgăului, lucrările au început deja de ceva vreme, iar de Moș Nicolae au început și la Uriu.

„Sărbătoarea Sf. Nicolae ne aduce un cadou minunat: au început lucrările la sediul noului punct de lucru al SAJ BN, din localitatea Uriu. În curând vom putea fi mereu aproape de oameni și în localitățile de pe Valea Ilișua și Breaza – Negrilești”, au precizat reprezentanții SAJ.

Într-o conferință de presă, managerul SAJ, Annabella Muzsi, a precizat că cele două puncte de lucru au fost incluse, prin ordin de ministru, în organigrama Serviciului de Ambulanță Județean. Instituția este gata să operaționalizeze punctul de lucru de pe Valea Bârgăului odată ce e gata construcția.

Mai puteți citi pe acest subiect:

Ambulanța va avea puncte de lucru la Mureşenii Bârgăului şi Uriu. Când vor fi funcționale

Ambulanța își face punct de lucru la Mureșenii Bârgăului. Un echipaj va „veghea” în permanență Valea Bârgăului

 

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

AMICII BUILDING angajează asistent șef șantier și inginer instalații. NOI locuri de muncă, în Bistrița

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Amicii Building - compania care caută un asistent șef șantier și un inginer instașații - execuție. INST-Nistor are nevoie de ingineri construcții civile iar la IPROEB se fac angajări pentru posturile de confecționer izolații, lăcătuș mecanic, sudor, controlor calitate. 

Ești pentru prima dată în Service MATEROM AUTOMOTIVE? Primești un voucher cu -10% Reducere!

Dacă nu ai mai apelat niciodată la Service-ul MATEROM AUTOMOTIVE Bistrița, sau revii după mai bine de doi ani, ai acum ocazia perfectă să redescoperi o experiență de service Premium – cu un Cadou Special: un Voucher cu -10% Reducere la prima și a doua vizită în Service...

Al treilea magazin Ideal Market Partner vă așteaptă pe strada Rodnei! Produse pentru casă și masă, la prețuri decente

Ideal Market Partner, magazinul cu produse pentru casă și masă,  și-a deschis un al treilea punct....