21.9 C
Bistrița
vineri, august 21, 2026

Spargeri în două case nelocuite din Uriu

Două case nelocuite din localitatea Uriu au fost călcate zilele acestea de persoane necunoscute, polițiștii fiind pe urmele lor. Nu au fost furate bunuri, însă martorii spun că ambele imobile au fost răvășite.

Zilele acestea, două case nelocuite din Uriu au fost „vizitate” de persoane necunoscute.

Polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Petru Rareș au fost sesizați cu privire la faptul că persoane necunoscute ar fi pătruns fără drept în două imobile nelocuite din localitatea Uriu, fără însă a fi sustrase bunuri.

Polițiștii desfășoară cercetări în cadrul a două dosare penale, întocmite pentru tentativă la furt calificat”, au explicat reprezentanții IPJ BN pentru Bistrițeanul.ro.

Martorii spun că ambele imobile au fost răvășite de cei care au intrat în ele.

UPDATE:

”Ieri, 10 ianuarie, în urna cercetările și probelor administrate, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Petru-Rareș au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a unui bărbat de 29 de ani din Reteag, cercetat pentru tentativă la furt calificat.

Din cercetările efectuate până în prezent a reieșit faptul că, în seara de 9 ianuarie, acesta ar fi pătruns fără drept, în locuințele a două persoane din Uriu, unde ar fi răvășit mai multe lucruri, cu intenția de a sustrage bunuri.

Astăzi, 11 ianuarie, bărbatul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Beclean, fiind dispusă plasarea sub control judiciar pentru 60 de zile. Polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Petru-Rareș continuă cercetările”, informează IPJ Bistrița-Năsăud.

 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, în Bistrița: AOP Restaurant angajează barman pentru grădina de vară

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița: Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. AOP Restaurant caută barman pentru grădina de vară. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră, iar la Kreativ Metal se caută lăcătuș. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Hotel Metropolis, Supercom, Clinica Sanovil. Se caută asistent medical, inginer proiectare, lăcătuș mecanic, maseur

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Supercom, unde este nevoie de șoferi profesioniști. Hotel Metropolis angajează personal. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră. Se fac angajări și la Kreativ Metal, Amicii Building, Eurocompozite sau INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Supercom angajează șoferi profesioniști: NOI locuri de muncă la Clinica Sanovil, Crama Jelna, Kreativ Metal

SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști, iar la Clinica Sanovil este nevoie de asistent medical generalist și infirmieră. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Hotel Metropolis, Amicii Building, Eurocompozite și compania INST NISTOR. Oferta completă, mai jos: