4.7 C
Bistrița
sâmbătă, decembrie 13, 2025

Un sfert din directorii de școală din județ au ajuns în funcții fără concurs

Aproape un sfert din directorii școlilor din Bistrița-Năsăud ocupă posturile fără să fi dat un concurs pe post, după ce au fost numiți cu delegație în funcție. „De vină” pentru această situație sunt pensionările, dar și faptul că în urma concursurilor de anii trecuți posturile nu au fost ocupate.

Potrivit Mediafax, 34 de directori de școli și 8 inspectori școlari ocupă posturile fără să fi dat vreun concurs. Asta după ce au fost numiți cu delegație în funcție. Numărul celor care au ajuns în posturi cheie fără concurs reprezintă aproape un sfert din numărul total (148 de directori și directori adjuncți).

Cum explică Inspectoratul Școlar această situație? Ei bine, fie posturile nu s-au ocupat  în urma concursurilor de anii trecuți, fie unii directori s-au pensionat, iar posturile au rămas vacante:

„Posturile nu s-au ocupat în urma concursurilor care au avut loc anii trecuți sau au existat situații în care persoanele care dețineau aceste funcții s-au pensionat și locurile au rămas vacante. Anul acesta nu s-a mai organizat concurs pentru ocuparea funcțiilor de directori, ultimul organizat de minister a avut loc în urmă cu doi ani și este pentru un mandat de patru ani. Pentru ocuparea funcțiilor rămase vacante s-a ținut cont de normele cerute de minister și s-a făcut numirea în funcție, cu delegație, pentru un an de zile”, a explicat, pentru Mediafax, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Bistrița-Năsăud, Monica Buboly.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Clinica Sanovil angajează asistent medical și infirmieră

Clinica Sanovil angajează asistent medical și infirmieră în cadrul structurilor sale medicale. Se caută persoane dedicate, responsabile și motivate să lucreze într-un mediu profesionist, orientat spre îngrijirea de calitate a pacienților.

Se fac angajări la AQUABIS: Posturi disponibile în Bistrița, Beclean, Năsăud și Bârgău

Aquabis caută tehnician în cadrul Secției Apă Canal Năsăud, dar și încasator și cititor contoare la Bârgău. Posturi disponibile și la Năsăud și Beclean! NOI locuri de muncă, în Bistrița, la IPROEB, ARCSIM Construct, Sanovil, Fan Courier sau Crama Jelna. Lista completă, mai jos:  

Primul floromat și pe Valea Bârgăului, de la Florăria Deny! Îl găsiți plin de buchete, non-stop, lângă Profi, în Prund!

Flori non-stop pentru toată Valea Bârgăului, începând de ieri, de la Florăria Deny, care a amplasat...