15.7 C
Bistrița
miercuri, august 19, 2026

Vânzătorii de flori, puși de Poliția Locală să restrângă rândurile! Niciunul în legalitate

În urma controalelor făcute de Poliția Locală Bistrița, s-a ajuns la concluzia că niciun comerciant care vinde flori pentru 1 Noiembrie nu a respectat autorizația de ocupare a domeniului public. Unii ocupă suprafețe și de 10 ori mai mari decât cele autorizate.

Zilele acestea, mii de ghivece cu crizanteme au împânzit mai multe zone ale orașului, ca în fiecare an, de 1 Noiembrie.

Pentru legalitatea desfășurării comerțului stradal, Primăria municipiului Bistrița, prin serviciul de specialitate, a emis autorizații de folosire temporară a unor locuri publice pentru activități sezoniere.

S-au luat în considerare următoarele aspecte: amplasarea comercianților sezonieri să nu afecteze traficul pietonal, interzicerea expunerii produselor în stațiile de autobuz, în dreptul trecerilor de pietoni sau pe pistele de biciclete”, explică Poliția Locală Bistrița.

În urma controalele efectuate, s-a ajuns la concluzia că, până în acest moment, niciun comerciant nu a respectat autorizația de ocupare a domeniului public, aceștia ocupând suprafețe mult mai mari, în unele cazuri chiar și de 10 ori mai mari decât cele autorizate.

S-au întocmit procese verbale de constatare a contravenției, iar contravenienții au fost somați să intre în legalitate DE ÎNDATĂ, fie prin restrângerea suprafeței ocupate, fie prin achitarea diferenței de taxă pentru suprafața ocupată„, mai spune sursa citată.


Mai multe detalii despre acest subiect puteți citi mai jos:

Ce suprafețe au închiriat vânzătorii de flori în Bistrița:

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, în Bistrița: AOP Restaurant angajează barman pentru grădina de vară

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița: Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. AOP Restaurant caută barman pentru grădina de vară. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră, iar la Kreativ Metal se caută lăcătuș. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Hotel Metropolis, Supercom, Clinica Sanovil. Se caută asistent medical, inginer proiectare, lăcătuș mecanic, maseur

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Supercom, unde este nevoie de șoferi profesioniști. Hotel Metropolis angajează personal. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră. Se fac angajări și la Kreativ Metal, Amicii Building, Eurocompozite sau INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Supercom angajează șoferi profesioniști: NOI locuri de muncă la Clinica Sanovil, Crama Jelna, Kreativ Metal

SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști, iar la Clinica Sanovil este nevoie de asistent medical generalist și infirmieră. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Hotel Metropolis, Amicii Building, Eurocompozite și compania INST NISTOR. Oferta completă, mai jos: