5.3 C
Bistrița
luni, aprilie 13, 2026

Vasile Șteopoaie, șeful ISJ BN: Elevii din Bistrița nu merg mâine la școală!

Vasile Șteopoaie, inspectorul general al Inspectoratului Școlar Județean Bistrița-Năsăud, a declarat pentru Bistrițeanul.ro că elevii din Bistrița nu vor merge mâine la școală. În schimb, în celelalte localități din județ, copiii vor merge la școală, inclusiv la cele 4 unități de învățământ care și-au suspendat astăzi cursurile din cauza vremii.

În urma ședinței Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, la care a participat și Vasile Șteopoaie, șeful ISJ BN, s-a decis ca elevii din Bistrița să nu meargă mâine la școală.

Decizia a fost luată la solicitarea primarului Gabriel Lazany. În celelalte școli din județ copiii vor merge la cursuri. Inclusiv la Galații Bistriței, Petriș, Sânmihaiu de Câmpie și Șieu-Măgheruș, unde azi au fost suspendate cursurile din cauza vremii. Asta dacă nu intervine ceva peste noapte„, a explicat șeful ISJ BN pentru ziarul Bistrițeanul.ro.

Instituția Prefectului a remis un comunicat de presă pe această temă: „În urma analizării situației operative și a evaluării riscurilor generate de evoluția fenomenelor meteorologice, s-a hotărât suspendarea cursurilor cu prezență fizică în toate unitățile de învățământ de pe raza municipiului Bistrița, pentru data de 𝟗 𝐢𝐚𝐧𝐮𝐚𝐫𝐢𝐞 𝟐𝟎𝟐𝟔.

Decizia este fundamentată pe avertizarea meteorologică emisă de Administrația Națională de Meteorologie – cod galben –, care anunță precipitații predominant sub formă de ninsoare, depunerea unui strat de zăpadă, formarea poleiului, intensificări ale vântului, temperaturi scăzute și condiții de ger. Avertizarea este valabilă în intervalul 8 ianuarie, ora 10:00 – 10 ianuarie, ora 10:00.

Măsura a fost adoptată cu scopul protejării siguranței elevilor, cadrelor didactice și a personalului auxiliar, precum și pentru prevenirea situațiilor de risc generate de condițiile meteo severe”.

Elevii de la Colegiul Național „Liviu Rebreanu” și de la Liceul de Muzică „Tudor Jarda” au fost deja anunțați că se vor ține cursuri online.

Cursurile se vor desfășura în sistem online sincron sau asincron, la decizia fiecărei unități de învățământ, în funcție de situația specifică de la nivelul fiecărei școli”, a mai precizat Vasile Șteopoaie.

 

 

 

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

FOTO: La Papetăria FOLDER, iepurașul găsește zeci de cadouri inspirate pentru copiii cuminți

Cadourile de Paște pe care iepurașul le aduce celor mici, ba chiar și celor mari, sunt...

Bateria care va revoluționa mașinile electrice: MG lansează în Europa modelul MG4 EV Urban cu acumulator semi-solid!

MG va lansa în Europa primul automobil electric de serie echipat cu o baterie semi-solid state,...

Flori cu Efect de WOW angajează FLORIST în Bistrița! Noi locuri de muncă, la Casa EMA, Sanovil, Aquabis

Flori cu efect de Wow angajează oameni serioși, cu simț estetic și atenție la detalii! NOI locuri de muncă sunt disponibile în Năsăud și Bistrița. Se caută asistent manager, magazioner, controlor calitate, instalator, asistent medical generalist. Oferta completă, mai jos: