22.5 C
Bistrița
vineri, mai 24, 2024

VIDEO – Aniversare STEWO Năsăud: 20 de ani de producție și calitate maximă. „E o bucurie să fac parte din familia Stewo”

Știați că parte din componentele TESLA, Mercedes, BMW, Harley Davidson – ba chiar și componente din cafetierele DeLonghi, Braun sau mașinile de spălat Miele – se produc la STEWO Năsăud ? Compania a aniversat recent 20 de ani de producție, iar cu acest prilej am aruncat și noi o privire dincolo de porțile fabricii.

Ne-a întâmpinat o curățenie „ca-n farmacie” și o organizare impecabilă. De la directorul general, Daniela Leonte, am aflat că aici muncesc peste 74 de persoane care produc, cu ajutorul celor 13 roboți industriali, aproximativ 40-60 de milioane de piese.

Forța de închidere a mașinilor este între 25-200 de tone.

Fabrica Stewo Năsăud are o suprafață de 6.000 m² – compartimentați în trei mari departamente. Primul dintre acestea – Injecția are 31 de mașini de injectie și 11 roboți. Celelalte două departamente la fel de importante sunt Montare / Imprimerie și Injectie-Food Contact”, a explicat Daniela Leonte pentru Bistrițeanul.ro.

Pentru că susține cu orice prilej mediul înconjurător, fiind o companie proVerde – la Stewo Năsăud s-au achiziționat în acest an 3 mașini electrice.

Stewo sprijină totodată și susține concret inclusiv performanța generațiilor tinere. Compania participă în calitate de sponsor la diferite activități organizate ide Asociația POV21.

Componentele realizate de STEWO Năsăud pot fi admirate în standul amplasat la sediul Universității Tehnice Cluj Napoca – Extensia Bistrița.

Între cei peste 74 de angajați se află și doi cetățeni de origine spaniolă, care s-au integrat și și-au dorit să lucreze în România.

Portofoliul de clienti STEWO Năsăud este format din:

  1. Preh (industria automobila) – componente (Mercedes/Audi, proiect nou Tesla)
  2. DeLonghi (industria alimentara) – filtre de cafea/Braun – componente blendere
  3. EMZ – Miele/Liebherr (industria alimentara) – componente frigidere/ masini spalat
  4. Hettich – sisteme inchidere/deschidere sertare bucatarie
  5. Pilz – panouri de curent industriale
  6. Valeo – componente industria auto
  7. Siemens (Sibiu) – sisteme electrice
  8. Bing – componente motociclete, acceleratii, ambreaj (BMW; Harley Davison)
  9. Schaeffler – grilaje masini industriale
  10. Webasto – sisteme inchidere/deschidere masini decapotabile
  11. Schwan Stabilo Cosmetics – dermatografe (capace dermatografe Channel)

E o bucurie să fac parte din echipa Stewo de 20 de ani. Eu vin cu bucurie la muncă. E disciplină, ordine și curățenie în fiecare zi aici. E bine”, ne-a povestit Liliana Sîrb, care muncește la Stewo de 19 ani, la departamentul Injecție.

Ioan Precup, șef de schimb la departamentul Montare / Imprimerie, ne-a povestit că muncește la STEWO de 12 ani.

Nu mi-am închipuit atunci când m-am angajat că voi rămâne la Stewo 12 ani…! Suntem o familie aici. Am lucrat în străinătate, nu m-am gândit niciodată c-o să rămân, dar uite că am rămas aici cu mare drag. Pentru că am dat de niște oameni foarte calzi, care te ajută dacă ai o problemă. Curățenia și calitatea sunt pe primul loc aici”, ne-a povestit Ioan Precup.

Angela de Luiz Lopez, născută în Spania, a ajuns să muncească la Stewo pentru că iubitul ei este din Bistrița. „Muncesc aici de 4 luni. Am de verificat calitatea producției. La interval de două ore facem control vizual. Îmi place mult”, ne-a povestit tânăra care a început să învețe și română de când se află aici.

Ce spun alți angajați STEWO Năsăud despre compania în care muncesc – puteți descoperi urmărind întreaga emisiune Produs în Bistrița-Năsăud, mai jos:

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

BISTRIȚA: S-a deschis We Fit Club, pe str. Alba Iulia! 1100 mp cu aparate performante de fitness, clase de kangoo jumps sau bodypump

Cea mai nouă, probabil cea mai modernă sală de fitness, singura desfășurată pe 1100 mp s-a...

Descoperă Mercedes me Service

Știai că: Aplicația Mercedes me Service îți oferă asistență digitală în toate problemele legate de service?

Materom: Ofertă de primăvară pentru călătorii confortabile și mult mai sigure

A venit în sfârșit primăvara și este momentul potrivit pentru începuturi proaspete și noi aventuri. Descoperă frumusețea naturii care ne trezește la viață, din spatele volanului modelului tău Mercedes-Benz preferat – un companion excelent pentru călătorii pline de experiențe incitante!