4 C
Bistrița
marți, aprilie 7, 2026

VIDEO: Incendiu, la o casă de locuit din Fântânele. Proprietara a suferit un atac de panică

Pompierii militari au fost solicitați să intervină în această seară, la un incendiu izbucnit în localitatea Fântânele, comuna Matei. O casă de locuit, regim de înălțime parter, a fost cuprinsă de flăcări.

La locul indicat au fost direcționate și serviciile voluntare pentru Situații de Urgență Lechința și Matei, a transmis ISU BN.

La sosirea echipajelor operative, acesta se manifesta generalizat, cu flacără deschisă la nivelul întregii suprafețe a acoperișului, pe aproximativ 150 mp.

Din fericire, incendiul a fost lichidat, fără să fie surprinse victime în interior.

Proprietara locuinței, o femeie în vârstă de aproximativ 50 de ani, a suferit un atac de panică. A primit asistență medicală la fața locului din partea echipajului SMURD, fără a necesita transportul la spital.

După finalizarea intervenției pentru lichidarea focarelor, s-a acționat pentru îndepărtarea elementelor de construcție care prezentau risc de prăbușire.

Cauza probabilă a incendiului a fost stabilită ca fiind scurtcircuit electric produs la o doză electrică”, au mai transmis reprezentanții ISU Bistrița-Năsăud.

Video @ ISU Bistrița-Năsăud

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Gustul tradiției autentice, la TURMA: Se pot face comenzi de Paște – online sau în magazinele din Bistrița și Cluj

Dacă vrei să aduni de Paște pe toată lumea în jurul mesei, încearcă preparatele de la...

STOC NOU de marfă la Casa Mereuta Bistrița! Poți comanda de oriunde ai fi! Află cum:

Veste bună pentru toți iubitorii de calitate și bun gust: Casa Mereuta Bistrița a primit un...

BYD ajunge mai aproape de șoferii din Bistrița: centru complet de vânzări și service deschis în Bistrița

Locuitorii din județul Bistrița-Năsăud au, de acum, acces direct la una dintre cele mai inovatoare mărci auto din lume. BYD își continuă expansiunea accelerată în România și inaugurează un nou centru full service & sales în Bistrița, prin parteneriatul cu Materom Automotive.