Ieri, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Bistrița-Năsăud au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a unui bărbat, de 26 de ani, din județul Bihor. Acesta a înșelat mai multe persoane din județul Bistrița-Năsăud, care i-au achitat sume de bani, ca avans, pentru servicii de transport cu privire la diferite utilaje sau autoturisme, fără ca ulterior aceste servicii să fie efectuate.
La aceeași dată, polițiștii au pus în executare 4 mandate de percheziție domiciliară în județul Bihor, în cadrul unui dosar penal întocmit cu privire la infracțiunile de fals informatic și înșelăciune.
„În fapt, în perioada octombrie 2025 – martie 2026, bărbatul de 26 de ani ar fi indus în eroare și ar fi determinat mai multe persoane din județul Bistrița-Năsăud să achite sume de bani, cu titlu de avans, pentru servicii de transport cu privire la diferite utilaje sau autoturisme, fără ca ulterior aceste servicii să fie efectuate.
În acest context, bărbatul ar fi determinat persoanele care solicitau serviciul, să achite sume de bani pe o platformă de pariuri sportive. Ulterior, persoana cercetată s-ar fi folosit fără drept de datele de stare civilă și cărțile de identitate ale altor persoane pentru a beneficia de sumele obținute”, explică cei de la IPJ BN.
Prejudiciul total cauzat este de aproximativ 50.000 de lei.
Ca urmare a probatoriului administrat, a fost pus în executare un mandat de aducere emis pe numele bărbatului de 26 de ani.
Ulterior, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Bistrița-Năsăud au dispus măsura reținerii, pentru 24 de ore. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud.
În cursul zilei de astăzi urmează să fie prezentat magistraților cu propunere de luare a unei măsuri preventive.













