7.4 C
Bistrița
miercuri, aprilie 8, 2026

Voluntarii, autoritățile locale și județene și-au dat mâna pentru a-i „netezi” drumul Mocăniței prin Archiud

O lucrare frumoasă s-a finalizat zilele acestea. Voluntarii, autoritățile locale și județene au dat mâna și au modernizat trecerea la nivel cu cale ferată, în Archiud. De acum, Mocănița are „drum neted”, chiar și la întâlnirea cu traseul autoturismelor.

Când vrei, se poate! Și ajutorul vine de unde nu te aștepți! Cam asta s-a întâmplat zilele trecute în comuna Teaca. Mai exact, o mână de voluntari, ajutați și de Primăria Comunei dar și de Consiliul Județean Bistrița Năsăud, au reușit să modernizeze trecerea la nivel cu cale ferată de la Archiud.

Acum, Mocănița are trecere liberă, iar șoferii nu-și mai fac griji pentru suspensiile mașinilor.

Cum arăta înainte?

Cum își doreau voluntarii să arate?

Marcarea zonei pentru decopertare

Decopertarea mecanizată

S-a decopertat până la stratul de piatră cubică 

A fost nevoie să înlăture manual surplusul de material din zona șinelor

Piatra cubică, așezată acum mai bine de 60 de ani

Sculele de baza, mai era nevoie de o pensulă și ne-am fi simțit la lecția de arheologie

Domnul viitor arhitect, studentul Dániel Székely, făcându-și orele de practică la coada târnăcopului

Hai că începe să prindă formă

Decolmatarea șanțului de scurgere

Degajarea surplusului de material

Repararea indicatorului de trecere la nivel cu calea ferată

Aplicarea liantului de legare

Aplicarea mixturii asfaltice – LDP BN

Tasarea asfaltului proaspăt

Repunerea semnelor de circulație după vopsirea lor

Final de lucrare, toată lumea mulțumită!

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Bateria care va revoluționa mașinile electrice: MG lansează în Europa modelul MG4 EV Urban cu acumulator semi-solid!

MG va lansa în Europa primul automobil electric de serie echipat cu o baterie semi-solid state,...

Flori cu Efect de WOW angajează FLORIST în Bistrița! Noi locuri de muncă, la Casa EMA, Sanovil, Aquabis

Flori cu efect de Wow angajează oameni serioși, cu simț estetic și atenție la detalii! NOI locuri de muncă sunt disponibile în Năsăud și Bistrița. Se caută asistent manager, magazioner, controlor calitate, instalator, asistent medical generalist. Oferta completă, mai jos:  

Gustul tradiției autentice, la TURMA: Se pot face comenzi de Paște – online sau în magazinele din Bistrița și Cluj

Dacă vrei să aduni de Paște pe toată lumea în jurul mesei, încearcă preparatele de la...