29.9 C
Bistrița
miercuri, iulie 1, 2026

ALEGERI 2019. Ovidiu Crețu: De ce nu pot vota Klaus Johannis

Faptul că actualul președinte al României mai vrea un mandat este discutabil. Felul în care s-a comportat pe durata primului mandat de președinte este lamentabil. Felul în care s-a manifestat pe parcursul campaniei electorale este deplorabil.

Am realizat în aceste ultime săptămâni că, din punctul lui de vedere, trebuie anihilat nu doar contracandidatul, nu doar liderii unui partid, nu doar membrii acelui partid, ci aproximativ un sfert din populația țării – pentru simplul fapt că nu au votat cum ar fi vrut el.

Întreaga campanie electorală s-a bazat pe asta… doar pe asta: Țara este în pericol și trebuie salvată, iar acest lucru este foarte simplu – nu trebuie decât să dispară un partid și toate problemele se rezolvă ca prin farmec.

Acesta a fost sigurul lui mesaj, toate celelalte teme care ar fi fost firesc să creioneze o campanie electorală au devenit neimportante.

Nu contează că în ultimi ani salariile și pensiile au fost majorate semnificativ, că au fost demarate ample lucrări de infrastructură, că este evidentă creşterea calităţii vieții.

Partidul acesta (PSD) nu mai e bun doar fiindcă stă în calea oținerii unui nou mandat al actualului președinte. După aceea nu mai contează nimic, poate veni chiar și … potopul – asta se înțelege din mesajul domnului Johanis – nici un proiect de viitor, nici o strategie, nici o rază de speranță.

Ce a făcut actualul președinte în ultimii ani? El zice că a „salvat” democrația, dar cred că este evident că doar a încercat să blocheze proiectele contracandidaților, pentru că, nu-i așa, acestea ar fi devenit capital electoral, un capital electoral la care el trebuia să aducă o contrapondere – dar din nefericire pentru el şi pentru țara noastră, această contrapondere lipsește cu desăvârșire.

(Publicitate electorală)

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Abonament Piscină & SPA – 349 lei | Oferta verii la Casa EMA

La Casa EMA credem că relaxarea nu este un răsfăț. Este o investiție în starea noastră de bine. De aceea, până în 1 septembrie, lansăm campania „70 de zile pentru tine”, prin care vrem să încurajăm cât mai mulți oameni să își facă timp pentru mișcare, relaxare și sănătate.

AOP Restaurant angajează ospătar cu experiență, Aquabis caută instalatori pentru Bistrița și Beclean

AOP Restaurant angajează ospătar cu experiență și ajutor bucătar, iar la Aquabis se recrutează instalatori, cititor contoare și încasator pentru Bistrița și Beclean. Se caută ingineri proiectare, stivuitorist, fizioterapeut, muncitori, asistent medical generalist și maseur. Oferta completă, mai jos:  

Ziua Porților Deschise BYD la Materom Automotive Bistrița: 3 zile de oferte speciale, test drive-uri și premii

În perioada 25–27 iunie, Materom Automotive BYD Bistrița organizează Ziua Porților Deschise, un eveniment dedicat tuturor celor care își doresc să descopere gama BYD și să afle mai multe despre viitorul mobilității electrice și hibride.