22.5 C
Bistrița
joi, iulie 2, 2026

FOTO: Trei tineri din Bistrița-Năsăud, printre care unul de 16 ani, reținuți pentru trafic de droguri

Trei tineri din județul nostru, de 16, 19 și 20 de ani, au fost reținuți pentru 24 de ore, fiind cercetați pentru trafic de droguri de mare risc.

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Bistrița – Năsăud, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Bistrița- Năsăud, au documentat activitatea infracțională a 3 persoane, de 16, 19 și 20 de ani, cercetate pentru trafic de droguri de mare risc. În sarcina persoanei de 20 de ani s-a reținut și trafic de droguri de risc.

Din actele de urmărire penală efectuate a reieșit că, în perioada 2024 – iunie 2025, persoana de 19 ani ar fi procurat, deținut, oferit cu titlu gratuit și vândut droguri de mare risc sub formă de „cristal” (3-CMC) către consumatori, inclusiv minori, din județul Bistrița – Năsăud.

Probatoriul administrat a relevat faptul că, în intervalul menționat, aceasta ar fi comercializat substanțele interzise și prin intermediul persoanei de 16 ani (minor)„, potrivit IPJ BN.

De asemenea, persoana de 16 ani ar fi procurat, oferit și vândut, în mod repetat, inclusiv către consumatori minori, același tip de drog de mare risc, cu sume cuprinse între 50 și 100 de lei.

Cercetările efectuate au arătat că, în intervalul 2022 – 2024, persoana de 20 de ani ar fi procurat și vândut diferite cantități de drog de mare risc (3-CMC, cunoscut sub denumirea generică de cristal), iar în perioada 2024 – iunie 2025 ar fi comercializat canabis și rezină de canabis (droguri de risc) cu 50 de lei pentru un gram.

În urma celor 7 percheziții domiciliare efectuate de polițiști, la data de 17 iunie 2025, în municipiul Bistrița, orașul Sângeorz Băi și comuna Maieru, au fost descoperite și ridicate peste 220 de grame de drog de mare risc (3-CMC), o cantitate de canabis, obiecte purtând urme de substanță, precum și alte mijloace de probă„, mai explică sursa citată.

Ieri, procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Bistrița- Năsăud au dispus reținerea celor 3 persoane, pentru 24 de ore, iar astăzi a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți cu propunere de arestare preventivă a acestora, pentru 30 de zile.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Abonament Piscină & SPA – 349 lei | Oferta verii la Casa EMA

La Casa EMA credem că relaxarea nu este un răsfăț. Este o investiție în starea noastră de bine. De aceea, până în 1 septembrie, lansăm campania „70 de zile pentru tine”, prin care vrem să încurajăm cât mai mulți oameni să își facă timp pentru mișcare, relaxare și sănătate.

AOP Restaurant angajează ospătar cu experiență, Aquabis caută instalatori pentru Bistrița și Beclean

AOP Restaurant angajează ospătar cu experiență și ajutor bucătar, iar la Aquabis se recrutează instalatori, cititor contoare și încasator pentru Bistrița și Beclean. Se caută ingineri proiectare, stivuitorist, fizioterapeut, muncitori, asistent medical generalist și maseur. Oferta completă, mai jos:  

Ziua Porților Deschise BYD la Materom Automotive Bistrița: 3 zile de oferte speciale, test drive-uri și premii

În perioada 25–27 iunie, Materom Automotive BYD Bistrița organizează Ziua Porților Deschise, un eveniment dedicat tuturor celor care își doresc să descopere gama BYD și să afle mai multe despre viitorul mobilității electrice și hibride.