Noaptea trecută, un bărbat de 63 de ani aflat în moarte cerebrală a salvat, cu organele sale, alte vieți. Familia acestuia a fost de acord cu donarea rinichilor și a ficatului, care vor ajunge la pacienți aflați pe listele de așteptare pentru transplant renal și hepatic.
Un bărbat de 63 de ani aflat în moarte cerebrală a salvat alte vieți, după ce familia sa a fost de acord să îi fie donate organele, rinichii și ficatul.
„Prin gestul de o extraordinară generozitate al familiei donatorului, alți pacienți aflați pe listele de așteptare vor primi o nouă șansă la viață prin transplant renal și hepatic, intervențiile de transplant fiind efectuate la Cluj-Napoca. Această misiune a fost posibilă datorită colaborării dintre echipele medicale de la Cluj-Napoca și de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița. (…)
Există gesturi care schimbă destine. Donarea de organe este unul dintre ele. Astăzi, datorită unui donator și unei familii care a ales să dăruiască viață, alți oameni primesc șansa unui nou început”, notează reprezentanții Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița.
Echipa de prelevare a fost coordonată de medicii clujeni – dr. Bocșe Horea, dr. Brana Mariana, dr Dușe Adrian și dr Tomuța Andrei, alături de echipa Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița formată din medicii ATI dr Moldovan Anca, dr Cicioc Mathe Hilda și asistenții medicali Olar Ionela, Trifan Dorina, Fiscutean Fodor Irina, Rodica Trifu și Irimie Elena din cadrul ATI, împreună cu asistenta medicală Pop Lucreția, din cadrul Blocului Operator Centralizat.














