7.3 C
Bistrița
duminică, martie 29, 2026

RETEAG: Tractor intrat într-o mașină parcată! Șoferul a ajuns la spital

Un accident rutier a avut loc în această seară în localitatea Reteag. Un tractor a intrat într-o mașină parcată, iar șoferul a ajuns la spital.

Un echipaj de pompieri și un echipaj de prim ajutor SMURD au intervenit în această seară, în localitatea Reteag, la un accident rutier produs între un autoturism și un tractor.

Tractorul a intrat într-un autoturism parcat.

Echipajele au găsit la locul solicitării o victimă neîncarcerată – bărbat în vârstă de aproximativ 54 de ani – inconștientă cu respirație.

Victima a fost transportată la UPU SMURD Bistrița pentru investigații medicale amănunțite”, potrivit ISU BN.

UPDATE:

În seara de 11 august, polițiștii rutieri din Beclean au intervenit pentru efectuarea cercetărilor, ca urmare a producerii unui accident, pe Drumul Județean 170, în Reteag.

Din primele date, un bărbat, de 51 de ani, din Ciceu Giurgești, în timp ce conducea un tractor pe direcția Reteag spre Ciceu Giurgești, a intrat în coliziune cu un autoturism parcat, gardul și poarta de acces ale unui imobil.

Bărbatul a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Din cauza stării de sănătate, acesta nu a putut fi testat cu aparatul etilotest.

În cauză a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, iar polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cauza și împrejurările în care a avut loc evenimentul„, explică IPJ BN.

 

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

MATEROM AUTOMOTIVE schimbă regulile: Test Drive Extins* de până la 48h cu modelele Škoda

Materom Automotive aduce în Bistrița un concept nou: Test Drive-ul Extins Škoda, o experiență care îți oferă suficient timp să descoperi cu adevărat mașina pe care vrei să o cumperi. Nu doar o probă. O experiență reală

Comunicat de presă: „Reabilitare și modernizare Grădinița cu program prelungit Trenulețul Veseliei”

Primăria Bistrița anunță semnarea contractului de finanțare nr. 477/19.03.2026 pentru proiectul „Reabilitare și modernizare Grădinița cu program prelungit Trenulețul Veseliei, strada Rodnei nr.3, municipiul Bistrița”.

Florinuț Clean din Salva – excelență în curățenie, de la interior la exterior, în tot județul!

Într-o lume în care timpul a devenit una dintre cele mai prețioase resurse, echipa Florinuț Clean...