20.9 C
Bistrița
vineri, iulie 24, 2026

VIDEO: Dr. Bogdan Oprea, despre cel mai tânăr pacient căruia i-a montat o proteză și chirurgia robotică în secția de Ortopedie

Un nou robot a fost achiziționat recent pentru secția de Ortopedie, la Spitalul Clinic de Urgență Bistrița. Dr. Bogdan Oprea, medic primar Ortopedie – Traumatologie, a explicat în emisiunea Medicină pe limba ta că acesta este utilizat acum la protezele de genunchi. Robotul va putea fi utilizat, din primăvară, și pentru protezele de șold, iar din vară – și pentru protezele de umăr.

Este un ajutor foarte important pentru noi. Robotul ne ajută foarte mult la precizie și predictibilitate. Face niște calcule cu ajutorul unor senzori și camere de înaltă performanță: ia măsurile genunchiului și ne ghidează în tranșele pe care le facem în os pentru a potrivi proteza cât se poate de bine, pentru a stabiliza genunchiul”, a explicat dr Bogdan Oprea.

Acesta a completat că robotul îi ajută pe chirurgii de la Spitalul Clinic din Bistrița să refacă aliniamentul personalizat, milimetric, pe anatomia pacientului.

Cel mai tânăr pacient căruia i-a fost montată o proteză avea 22 de ani, a admis dr. Bogdan Oprea. După pandemie, au fost foarte mulți pacienți tineri cu necroză vasculară de cap femural.

Capul femural, ca orice țesut din organism, are nevoie de sânge, ca să trăiască. În cazul necrozei de cap femural, vascularizarea este scăzută, din diverse motive. Fie intervin leziuni, fie micro-coagulări în vascularizația din interiorul osului. Iar osul, dacă nu primește sânge – moare. Nu mai poate susține forțele și greutatea la care este supusă articulația și cedează.

În fazele incipiente se pot face anumite intervenții chirurgicale, înainte de a se ajunge la proteză. Dacă nu este descoperită din timp, după anumite stadii, singura soluție rămâne intervenția de artoplastie de șold – a mai explicat dr. Bogdan Oprea.

Sunt mai multe cauze posibile care duc la necroza de cap femural, între care alcoolul sau fumatul, la unii pacienți.

Primul semn este durerea, apoi intervine și o limitare a mobilității. Cel mai alarmant moment este când capul femural se prăbușește și piciorul se scurtează.

Se fac în medie 2 operații pe zi, și aproximativ 3-400 de operații pe an la secția de Ortopedie Traumatologie. Vin pacienți din toată țara, în continuare, a admis dr. Bogdan Oprea.

Adresabilitatea a crescut destul de mult: în 2024, cam 40% dintre pacienți erau din alte județe.

Pentru partea de protezare, pentru o operație pacienții pot aștepta și câte doi ani.

Sunt foarte mulți pacienți. Noi facem aproximativ 500 de proteze pe an, iar în România se fac anual cam 8.000 de astfel de intervenții de protezare.

Condițiile vor fi mai bune. Ne bucurăm, evident, că spitalul se modernizează, ne ajută și pe noi foarte mult și ne ambiționează. Se spune că într-un oraș mic riști să te plafonezi. Ei bine, noi ne mândrim că nu numai că nu ne plafonăm, dar cred că suntem în fruntea profesiei, în multe aspecte”, a mai spus dr. Bogdan Oprea.

Alte detalii despre chirurgia robotică în ortopedie la Spitalul din Bistrița puteți descoperi urmărind întreaga emisiune, mai jos:

Emisiunea „Medicina pe limba ta” este un proiect de educație pentru sănătate inițiat de Bistriteanul.ro și susținut de Policlinica MED TOTAL – Str. 1 Decembrie, Nr 30.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

KREATIV Metal și AOP Restaurant fac angajări: Se caută bucătar, lăcătuș mecanic, confecționer metalic, ospătar

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Kreativ Metal & Colours și SUPERCOM  Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă. AOP Restaurant caută bucătar și ospătar cu experiență. Posturi disponibile sunt și la Crama JELNA, TeraSteel sau Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Beclean: Aquabis face recrutări pentru instalatori. Crama Jelna caută bucătar

AQUABIS organizează recrutare pentru ocuparea unor posturi de instalatori în Beclean și Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la INST-Nistor se caută inginer ofertare și expert Licitații Publice. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Crama JELNA, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

INST NISTOR angajează expert licitații și inginer ofertare. NOI locuri de muncă, în Bistrița

Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la Aquabis se recrutează instalatori, cititor contoare și încasator pentru Bistrița și Beclean. NOI locuri de muncă sunt disponibile la INST-Nistor, Crama JELNA, unde este nevoie de un bucătar cu personalitate, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos: