21.9 C
Bistrița
luni, septembrie 7, 2026

5 persoane trebuie să plece din Prefectura BN: „Există inclusiv varianta de a rămâne fără niciun șofer”, anunță prefectul Teofil Cioarbă

Instituția Prefectului va trebui să renunțe la 5 persoane, în urma adoptării Ordonanței de Urgență privind reforma administrației, care prevede reducerea cheltuielilor din administrația publică locală și centrală. Directorul de cancelarie a părăsit deja instituția.

De la cele 46 de posturi cât există în prezent, Instituția Prefectului trebuie să ajungă la 34 de posturi. „În momentul de față avem 5 colegi care vor trebui să părăsească Instituția Prefectului. Doi colegi din Cancelaria Prefectului au părăsit deja instituția. Li s-a încheiat contractul de muncă. Este vorba despre un consultant și directorul de cancelarie. Cei doi au plecat cu acordul părților.

Am început deja să facem analiza atribuțiilor care trebuie îndeplinite și a posturilor care trebuie să rămână în Instituția Prefectului. Vom vedea la care renunțăm. Deocamdată analizăm atribuțiile. Vom vedea care din posturile existente putem să le propunem pentru restructurare”, a precizat astăzi prefectul Teofil Cioarbă. 

În perioada imediat următoare Instituția Prefectului va transmite și Ministerului Afacerilor Interne propunerea referitoare la posturile pe care și le propune în viitor.

Prefectul a mai spus că instituția are prevăzute trei posturi de șoferi, din care sunt ocupate doar două. „În momentul de față există inclusiv varianta de a rămâne fără niciun șofer. Ar urma să plece încă trei persoane”, a mai spus prefectul Teofil Cioarbă.

În 20 de zile de la aprobarea Ordonanței de Urgență, adică până în 16 martie, Instituția Prefectului trebuie să transmită numărul maxim de posturi care rămâne în fiecare primărie din județ.

În etapa următoare fiecare primărie va trebui să aplice reducerea de 30% sau să opteze pentru varianta de reducere a cheltuielilor cu 10%. Acestea se aplică până la finalul anului 2026. Din 2027, se va funcționa în continuare cu reducerile aplicate în acest an – a mai explicat prefectul Teofil Cioarbă. 

Reducere cu 25% a personalului din Instituțiile Prefectului! Ce spune prefectul Teofil Cioarbă:

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

  1. Pana acuma va cadeau gradele daca conduceati singuri masinile institutiei. Reminescenta comunista asta cu sofer la dispozitie. Exista manageri de top in tarile civilizate care isi conduc singuri masinile nu un directoras de institutie cu 30 de oameni in subordine care semneaza niste hartii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița: AOP Restaurant angajează barman pentru grădina de vară

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița: Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. AOP Restaurant caută barman pentru grădina de vară. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră, iar la Kreativ Metal se caută lăcătuș. Oferta completă, mai jos: