8.3 C
Bistrița
joi, aprilie 25, 2024

8 noiembrie: Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril, căpeteniile îngerilor…

Azi sunt prăznuiți Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril, dar şi „toate Puterile cerești cele fără de trupuri”, toate cetele îngereşti care nu s-au despărţit de Dumnezeu. „Pe căpeteniile îngerilor, pe Mihail şi Gavriil, să-i lăudăm noi toţi – care ne acoperim cu aripile amândurora şi din nevoile de multe feluri ne izbăvim…!”, se scrie în textele bisericeşti.

Creştinii ortodocşi şi greco-catolici îi sărbătoresc astăzi pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril, cunoscuţi drept conducătorii cetelor de îngeri şi călăuze ale sufletelor spre Rai.

Conform tradiţiei, în această zi se face marea pomenire a tuturor morţilor din familie

Pasaje de o tulburătoare frumuseţe stau mărturie despre însemnătatea celor doi îngeri: în scrierile bisericeşti Arhanghelul Mihail este numit „făptură a Minţii care a făcut lumea” sau „revărsarea luminii celei mai înainte de lumină”. În timp ce Arhanghelul Gavriil este pomenit ca „aducător al veştilor frumoase” sau „părtaş al tainelor lui Dumnezeu”…

Superstiţii: Cine munceşte azi va avea parte de o moarte chinuitoare

Femeile însărcinate nu au voie să vorbească de rău pe cineva, pentru că se spune că tot răul pe care îl scot pe gură, se va întoarce în viața lor.

În plus, viitoarele mămici nu au voie să lucreze în această zi de sărbătoare, ca nu cumva să aibă parte de un bebeluș leneș și delăsător.

Din bătrâni se spune că dacă vor ca cei din pântecele lor să aibă o viață îmbelșugată și trainică, femeile însărcinate trebuie să dea de pomană astăzi dulciuri și chiar haine.

Fiind marcată cu cruce roşie, credincioșii nu au voie astăzi să coasă, să spele haine sau să muncească pământul. Potrivit tradiției, vor atrage tot necazul asupra lor.

Pe vremuri, de Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, în satele românești nu se lucra deloc: sătenii erau convinși că cel care lucrează de Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril va avea parte de o moarte chinuitoare.

În biserici, fiecare creştin aprinde câte o lumânare ca să aibă asigurată lumina de veci. Călăuzitoare pe lumea cealaltă – lumânările care se aprind la biserică în ziua de 8 noiembrie sunt considerate adevărate talismane pentru cei care au trecut în lumea umbrelor şi a tăcerii. Se crede că aceste lumânări „ţin de lumină” în lumea de dincolo…

Iniţial, o simplă aniversare anuală

Sărbătoarea Sfinţilor Mihail şi Gavriil a fost iniţial o simplă aniversare anuală a sfinţirii unei biserici a Sfântului Arhanghel Mihail, ridicată la termele lui Arcadius din Constantinopol şi abia mai târziu a devenit o sărbătoare comună a tuturor sfinţilor îngeri.

În limba ebraică, numele Sfântului Mihail s-ar traduce prin „puterea lui Dumnezeu”: Mihail este voievodul oştilor cereşti, primul din ceata Sfinţilor Arhangheli, care poartă sabie de foc şi are rolul de a păzi legea lui Dumnezeu şi de a birui puterea vrăjmaşilor.

Este cel care „strigă”: „Să luăm aminte, noi, care suntem făpturi, ce a pătimit Lucifer, cel care era cu noi. Cel ce era lumină, iar acum s-a făcut întuneric. Căci cine mai este precum Dumnezeu?”… Pe seama Sfântului Mihail se pune şi călăuzirea lui Lot şi a familiei acestuia la ieşirea din Sodoma, precum şi protecţia specială a poporului lui Israel. Îi scoate din cuptor pe cei trei tineri din Babilon, îl sprijină în luptă pe Ghedeon, îl mustră pe vrăjitorul Valaam şi îl eliberează din închisoare pe Sfântul Apostol Petru. Conform Scripturii, toţi morţii vor ieşi din morminte la glasul trâmbiţei Sfântului Arhanghel Mihail.

Gavriil, în limba ebraică, înseamnă „bărbat-Dumnezeu” – numele său concentrând în sine vestea că Dumnezeu se va face bărbat şi că îşi va asuma firea omenească. Gavriil vesteşte Sfinţilor Părinţi Ioachim şi Ana naşterea Fecioarei Maria, Maica Domnului şi tot el îl anunţă pe Zaharia că va avea un fiu – pe Ioan Botezătorul, Înaintemergător lui Iisus Hristos.

Este primul care rosteşte numele lui Iisus şi care dezvăluie celor trei magi taina întrupării, iar pe Iosif, logodnicul Mariei, îl întăreşte ca să nu se îndoiască de nimic, călăuzind Sfânta Familie în Egipt şi aducând femeilor mironosiţe vestea Învierii Domnului.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială pentru automobile Škoda

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială* Schimb kit curea distribuție pentru automobile Škoda din 2017-2019 (4+) și automobile Škoda din 2016 sau anterior (7+):

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Aquabis angajează electrician și consilier juridic, Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut și asistent medical generalist

Aquabis caută electrician și consilier juridic, iar la Clinica Sanovil este nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Crama JELNA angajează bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud.