21.6 C
Bistrița
sâmbătă, iulie 11, 2026

Un Serviciu din subordinea Prefecturii Bistrița, felicitat de la București! Șefa a împărțit bonusul subalternilor!

Vin și din alte județe la noi pentru a-și face pașapoartele! Serviciul din subordinea Prefecturii ar fi unul dintre cele mai bune din regiunea nord-vest. Datorită performanțelor, șefa serviciului a primit o bonificație. Dar aceasta a împărțit-o subalternilor.

La Bistrița, Serviciul Pașapoarte funcționesază ca pe roate. S-ar părea că ar fi unul dintre cele mai bune din zona aceasta a țării. Vin chiar din alte județe la noi.

„Serviciul de pașapoarte funcționează extraordinar de bine. E un serviciu model, cam pe tot ce înseamnă Nord-Vestul Transilvaniei. M-a sunat un profesor universitar de la Cluj că vine să își facă pașapoartele la Bistrița. De ce? Pentru că funcționează foarte bine. Mult mai repede. E vorba de timp. Timpul înseamnă mult”, a declarat prefectul Stelian Dolha.

Din această cauză, de la București, de la MAI, s-a trimis o bonificație. Deși destinată conducerii serviciului, banii au fost împărțiți… subalternilor.

„Doamna Floarea Pavelean, care este șefa Serviciului de pașapoarte o să primească o bonificație de vreo 30 la sută din salariu. Așa se întâmplă, că șeful e cel ce primește bonificații. Pe mine m-a surprins plăcut faptul că doamna nu își ia bănuții și și-i bagă în buzunar, ci îi împarte la doi angajați din subordinea domniei sale. Pentru că vrea să îi recompenseze și să-i stimuleze. Un lucru frumos!”, a explicat prefectul.

Acesta a mai subliniat faptul „Că trebuie să scoatem în față și lucruri frumoase. Și să dăm exemple pe astfel de angajați!”.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

INST NISTOR angajează expert licitații și inginer ofertare. NOI locuri de muncă, în Bistrița

Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la Aquabis se recrutează instalatori, cititor contoare și încasator pentru Bistrița și Beclean. NOI locuri de muncă sunt disponibile la INST-Nistor, Crama JELNA, unde este nevoie de un bucătar cu personalitate, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

Abonament Piscină & SPA – 349 lei | Oferta verii la Casa EMA

La Casa EMA credem că relaxarea nu este un răsfăț. Este o investiție în starea noastră de bine. De aceea, până în 1 septembrie, lansăm campania „70 de zile pentru tine”, prin care vrem să încurajăm cât mai mulți oameni să își facă timp pentru mișcare, relaxare și sănătate.

AOP Restaurant angajează ospătar cu experiență, Aquabis caută instalatori pentru Bistrița și Beclean

AOP Restaurant angajează ospătar cu experiență și ajutor bucătar, iar la Aquabis se recrutează instalatori, cititor contoare și încasator pentru Bistrița și Beclean. Se caută ingineri proiectare, stivuitorist, fizioterapeut, muncitori, asistent medical generalist și maseur. Oferta completă, mai jos: