2.6 C
Bistrița
vineri, aprilie 10, 2026

SCANDAL în Primărie: Angajații vor salarii mai mari, Crețu susține că nu sunt bani decât pentru unii!

Pe ordinea de zi a ședinței de Consiliu Local din această lună va fi un proiect privind aprobarea unor creșteri salariale. Liderul Sindicatului Salariaților a cerut mărirea TUTUROR salariilor celor din primărie. Crețu a susținut că nu există bani decât pentru unii. S-a lăsat cu scandal. AFLĂ detalii:

Săptămâna viitoare va avea loc prima ședință de Consiliu Local din anul 2020. Pe ordinea de zi se află și un proiect privind unele creșteri salariale.

Se propune majorarea salariilor celor care sunt încadrați cu salariul minim pe economie. Acest lucru se datorează modificării de la nivel național, salariul minim crescând de la 2020 la 2230 lei.

Nu ne permitem alte creșteri salariale”, a subliniat primarul Ovidiu Crețu în ședința de lucru.

Totuși, această mențiune nu a mulțumit-o pe șefa Sindicatului Liber al Salariaților din PMB. Aceasta a solicitat creșterea TUTUROR veniturilor, fie că e contractual sau funcție publică, cu 7,2 la sută.

Anul trecut ați introdus indemnizația de hrană în salariu, ceea ce a dus, de fapt, la scăderea acestuia. Pentru că indemnizația de hrană nu se calculează la concediile medicale, de odihnă sau zile libere”, și-a susținut poziția Sabina Malaicu.

La răspunsul „NU SUNT BANI LA BUGET”, venit de la primar, Malaicu a adus o serie de exemple de salarii cuprinse între minim și maxim.

Mirela Dumitru, șefa resurselor Umane a explicat că „salariile acestea se datorează introducerii în salariu a sporurilor acordate celor ce lucrează pe proiecte. Acest lucru e valabil la toate primările din țară.

„Și referentul de specialitate, îngrijitorul și asistentul medical primesc sporuri de participare la proiecte??”, a întrebat liderul de sindicat, fără a primi un răspuns satisfăcător.

S-a adus în discuție și acordarea de sporuri de condiții vătămătoare asistenților personali.

„De ce doar îngrijitorii la domiciliul, care lucrează doar 8 ore pe zi, să primească acest spor? Asistenții personali care lucrează 24 din 24 nu au acest drept?”, a mai întrebat Sabina Malaicu.

Primarul a promis că se va discuta cu Radu Dreptate, șeful Serviciului Social din cadrul primăriei, și dacă există legislație în acest sens, se vor acorda sporuri de vătămare și asistenților personali.

 

 

 

 

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

FOTO: La Papetăria FOLDER, iepurașul găsește zeci de cadouri inspirate pentru copiii cuminți

Cadourile de Paște pe care iepurașul le aduce celor mici, ba chiar și celor mari, sunt...

Bateria care va revoluționa mașinile electrice: MG lansează în Europa modelul MG4 EV Urban cu acumulator semi-solid!

MG va lansa în Europa primul automobil electric de serie echipat cu o baterie semi-solid state,...

Flori cu Efect de WOW angajează FLORIST în Bistrița! Noi locuri de muncă, la Casa EMA, Sanovil, Aquabis

Flori cu efect de Wow angajează oameni serioși, cu simț estetic și atenție la detalii! NOI locuri de muncă sunt disponibile în Năsăud și Bistrița. Se caută asistent manager, magazioner, controlor calitate, instalator, asistent medical generalist. Oferta completă, mai jos: