15.9 C
Bistrița
sâmbătă, mai 16, 2026

FOTO: A zburat de pe șosea și a rupt doi pomi și un stâlp de electricitate

S-a întâmplat în Ghinda, în această seară! Un bărbat care conducea un autoturism a părăsit partea carosabilă, a rupt doi pomi și un stâlp și apoi s-a răsturnat. Acesta a ajuns la spital.

Un accident rutier a avut loc în această seară în Ghinda. Un bărbat care conducea un autoturism a ajuns în afara părții carosabile, cu roțile-n sus. Asta, după ce a rupt doi pomi și un stâlp de electricitate.

„În această seară, în jurul orei 21:00, pe drumul comunal numărul 8, în localitatea Ghinda, a avut loc un accident rutier. Conform primelor verificări, a rezultat faptul că șoferul unui autoturism, un bărbat de 43 de ani, din localitate, nu a adaptat viteza la condițiile de drum, a pierdut controlul și a ieșit în afara părții carosabile, unde a intrat în coliziune cu gardul unui imobil, un stâlp de electricitate, după care s-a răsturnat. În urma accidentului, șoferul a fost rănit. A fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Continuă cercetările Biroul Rutier Bistrița- vătămare corporală din culpă”, transmit reprezentanții IPJ BN.

Bărbatul a fost preluat de echipajul SAJ BN cu medic.

S-ar părea că bărbatul mai repară mașini. Și pe aceasta ar fi luat-o „la o tură” pentru a o testa. Viteza excesivă și probabil ceva defecțiune au făcut ca mașina efectiv să „zboare” de pe șosea.

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Pentru seri de poveste lângă un pahar de vin bun, musai să ajungeți la AOP – proiectul lui Ciprian Macavei! E altceva…

De câteva zile, pe Pietonalul Liviu Rebreanu, la numărul 15, unde istoria orașului se întâlnește cu...

Se fac angajări la Physio Total, Sanovil, Gelateria Aniela și Eurocompozite! NOI locuri de muncă, în Bistrița

La terasa Crama Veche sunt disponibile posturi de ospătar, pizzer, barman, iar Eurocompozite caută Operatori. Patiseria SWEET  IRIS angajează Patiser / Cofetar cu experiență minimă de 2 ani. Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

Dr. Katalin Silaghi se alătură echipei Clinica Skinova Bistrița!

Echipa Clinicii Skinova Bistrița, cel mai nou centru dedicat sănătății și esteticii pielii din orașul nostru,...