22.8 C
Bistrița
joi, august 6, 2026

S-a dat procuror și i-a promis unui bistrițean că-l „ajută” contra-cost într-un dosar. Carnea de vânat – parte din mită

Procurorii Direcției Generale Anticorupție au avut parte de un caz mai special. Un bărbat s-a dat procuror și i-a promis unui bistrițean că-l „ajută” contra-cost într-un dosar. Mita era compusă dintr-o sumă de bani și carne de vânat.

Falsul procuror a fost prins în urma unui flagrant, organizat chiar astăzi, de Ziua Îndrăgostiților. Potrivit unui comunicat al DGA, bărbatul a fost surprins în timp ce primea 1.000 de lei pentru a interveni în soluționarea unui dosar penal.

Aceasta nu era prima „tranșă” din mită oferită de bistrițean. Falsul-procuror a mai primit 3.000 de lei, precum și carne de vânat.

„În fapt, acesta și-a arogat o calitate falsă și, sub pretextul că poate să soluționeze un dosar penal, deși nu avea nicio legătură cu situația, a pretins și primit inițial, de la denunțător, suma de 3.000 de lei, precum și produse alimentare (carne de vânat),” se arată în comunicatul DGA.

Domiciliul falsului procuror a fost luat la puricat de către procurori, acesta urmând să fie adus în vederea audierii. Bărbatul este cercetat pentru trafic de influență.

Foto: blog.argefarm.ro

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Supercom angajează șoferi profesioniști: NOI locuri de muncă la Clinica Sanovil, Crama Jelna, Kreativ Metal

SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști, iar la Clinica Sanovil este nevoie de asistent medical generalist și infirmieră. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Hotel Metropolis, Amicii Building, Eurocompozite și compania INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Bistrița Inspiră 2026: Antreprenori pentru viitor – Șapte speakeri, o singură scenă și idei care pot schimba perspective

Bistrița Inpiră 2026 - Șapte speakeri de succes din mediul antreprenorial și de business din România vor urca pe aceeași scenă - în 23 august de la ora 17.00 - pentru a împărtăși experiențe, perspective și povești din parcursurile lor profesionale. Evenimentul își propune să creeze un dialog autentic despre felul în care ideile pot fi transformate în acțiuni concrete.

Hotel Metropolis și Clinica Sanovil recrutează personal: NOI locuri de muncă, disponibile în Bistrița

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Hotel Metropolis unde se recrutează personal pentru redeschiderea din toamnă. Kreativ Metal & Colours caută un lăcătuș mecanic / confecționer serios, punctual și atent la detalii. SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști. Oferta completă, mai jos: