31.1 C
Bistrița
luni, august 10, 2026

Bătrânul care și-a atacat cu un cuțit colegul la un cămin de vârstnici, în fața judecătorilor

Bătrânul care și-a înjunghiat cu un cuțit colegul la căminul pentru persoane vârstnice din Bistrița la finalul anului trecut a fost trimis în judecată. Întrucât rănile provocate victimei sale au fost serioase, acesta este judecat pentru tentativă la omor.

În luna noiembrie a anului trecut, un bătrân de 73 de ani era înjunghiat chiar în căminul pentru persoane vârstnice din Bistrița, unde-și ducea zilele. „Călăul” său era un alt bărbat de 71 de ani, cazat și el în căminul respectiv.

Inspectoratul de Poliție Județean preciza că între cei doi bătrâni a izbucnit un scandal, iar bărbatul de 71 de ani l-a lovit, în zona pieptului pe cel de 73 de ani, în timp ce se aflau într-o încăpere a căminului.

Bătrânul, care se află și la această oră în arest, va fi judecat pentru tentativă la omor:

„La data de 13 noiembrie 2019, aflându-se în Căminul pentru persoane vârstnice din municipiul Bistrița, i-a aplicat persoanei vătămate C.M. cu care locuia în aceeași cameră, două lovituri de cuțit în zona toracică a corpului, cauzându-i leziuni corporale traumatice vindecabile în 21-22 zile de îngrijiri medicale”, se arată într-un comunicat remis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud.

Pentru fapta sa, bătrânul riscă să petreacă între 5 și 10 ani după gratii.

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Hotel Metropolis, Supercom, Clinica Sanovil. Se caută asistent medical, inginer proiectare, lăcătuș mecanic, maseur

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Supercom, unde este nevoie de șoferi profesioniști. Hotel Metropolis angajează personal. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră. Se fac angajări și la Kreativ Metal, Amicii Building, Eurocompozite sau INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Supercom angajează șoferi profesioniști: NOI locuri de muncă la Clinica Sanovil, Crama Jelna, Kreativ Metal

SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști, iar la Clinica Sanovil este nevoie de asistent medical generalist și infirmieră. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Hotel Metropolis, Amicii Building, Eurocompozite și compania INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Bistrița Inspiră 2026: Antreprenori pentru viitor – Șapte speakeri, o singură scenă și idei care pot schimba perspective

Bistrița Inpiră 2026 - Șapte speakeri de succes din mediul antreprenorial și de business din România vor urca pe aceeași scenă - în 23 august de la ora 17.00 - pentru a împărtăși experiențe, perspective și povești din parcursurile lor profesionale. Evenimentul își propune să creeze un dialog autentic despre felul în care ideile pot fi transformate în acțiuni concrete.