8.7 C
Bistrița
miercuri, mai 13, 2026

Amenzi foarte mari pentru cei care se deplasează la țară, pentru a-și lucra grădina sau livada

Bistrițenii care se deplasează la țară, pentru a-și lucra grădina sau livada, riscă să primească amenzi foarte mari. Au apărut clarificări din partea Ministerului Afacerilor Interne. Scutiți sunt doar cei care își câștigă traiul din agricultură.

Bistrițenii care vor să meargă la țară, să-și lucreze grădina sau livada, ar trebui să se gândească bine înainte de a porni la drum. Nu de alta, dar intră sub incidența ordonanțelor militare. Acestea prevăd restricții severe atunci când vine vorba despre deplasări.

Doar fermierii și cei care își câștigă traiul din agricultură se pot deplasa pentru lucrări agricole de sezon. Ceilalți, care dețin case, grădini sau livezi la țară, sunt sancționați dacă părăsesc locuința – precizează agrointel.ro. Conform MAI, aceste lucrări nu reprezintă o urgență. 

La întrebarea – Intenționăm să plecăm la casa bătrânească unde avem o plantație proprie de pomi fructiferi pentru a face tăierile și stropirea de primăvară. Casa se află la 500 km de București. Trebuie să plecăm și eu și soțul și automat și copii (minori amândoi). Ce trebuie să bifăm pe Declarație pentru a nu avea probleme? Există vreo restricție a deplasării? – răspunsul MAI este acesta:

Conform Ordonanțelor Militare nr. 3 și nr. 4 este permisă deplasarea persoanelor, fără a fi specificată o distanță anume, pentru activități agricole. Această excepție a fost introdusă, în principal, pentru a veni în sprijinul producătorilor agricoli și al persoanelor care obțin din activitățile agricole unicul sau principalul venit.

Excepția nu este pentru a fi folosită ca pretext pentru a efectua deplasări de către orice persoană care are în proprietate un teren. Reamintim că nerespectarea prevederilor Ordonanțelor Militare se sancționează contravențional.

Măsura de a interzice deplasările care nu sunt urgente sau absolut necesare a fost dispusă pentru a preveni răspândirea infecției cu noul coronavirus prin limitarea contactelor cu persoane care ar putea fi infectate, unele fiind asimptomatice.

Foto @ Antena 3

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la Physio Total, Sanovil, Gelateria Aniela și Eurocompozite! NOI locuri de muncă, în Bistrița

La terasa Crama Veche sunt disponibile posturi de ospătar, pizzer, barman, iar Eurocompozite caută Operatori. Patiseria SWEET  IRIS angajează Patiser / Cofetar cu experiență minimă de 2 ani. Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

Dr. Katalin Silaghi se alătură echipei Clinica Skinova Bistrița!

Echipa Clinicii Skinova Bistrița, cel mai nou centru dedicat sănătății și esteticii pielii din orașul nostru,...

Noul MG4 Urban a ajuns la RUBIN Bistrița: Tehnologie de top și autonomie record la un preț imbatabil!

Noul MG4 Urban este disponibil în România, iar bistrițenii îl pot descoperi acum și în orașul...