19 C
Bistrița
luni, august 17, 2026

Inevitabil: Și un jandarm a fost depistat cu COVID-19!

Armata, poliția și jandarmii sunt tot timpul în stradă. Astfel că inevitabilul s-a produs. După ce angajați ai IPJ și ai armatei au fost depistați pozitiv, aseară, și un jandarm a ajuns la Secția de Boli Infecțioase. Colegii săi, contacți direcți, sunt puși în izolare.

Nicio categorie a celor aflați în prima linie de luptă, din județ, nu a scăpat fără a avea personal infectat.

Dintre bistrițenii depistați pozitiv cu COVID-19 fac parte medici, asistenți, personal auxiliar, angajați ai SAJ BN, polițiștii locali, polițiști din cadrul IPJ BN, personal de la armată.

Singurii care păreau a fi „neatinși” erau pompierii și jandarmii.

Virusul i-a atacat și pe ei. Un pompier din Năsăud a ajuns aseară la spital. Despre aceasta puteți citi aici:

Un pompier de la Năsăud, depistat cu COVID-19

 

Tot aseară a ajuns la spital, la secția de boli infecțioase, și un jandarm. Colegii lui, contacți direcți, de la jandarmeria montană, sunt plasați deja în izolare, conform protocolului.

Din fericire, jandarmul se simte bine, neavând o formă agravată.

De asemenea, intervenția în zona unde acționa jandarmul va fi asigurată de alți colegi din cadrul IJJ BN.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Hotel Metropolis, Supercom, Clinica Sanovil. Se caută asistent medical, inginer proiectare, lăcătuș mecanic, maseur

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Supercom, unde este nevoie de șoferi profesioniști. Hotel Metropolis angajează personal. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră. Se fac angajări și la Kreativ Metal, Amicii Building, Eurocompozite sau INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Supercom angajează șoferi profesioniști: NOI locuri de muncă la Clinica Sanovil, Crama Jelna, Kreativ Metal

SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști, iar la Clinica Sanovil este nevoie de asistent medical generalist și infirmieră. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Hotel Metropolis, Amicii Building, Eurocompozite și compania INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Bistrița Inspiră 2026: Antreprenori pentru viitor – Șapte speakeri, o singură scenă și idei care pot schimba perspective

Bistrița Inpiră 2026 - Șapte speakeri de succes din mediul antreprenorial și de business din România vor urca pe aceeași scenă - în 23 august de la ora 17.00 - pentru a împărtăși experiențe, perspective și povești din parcursurile lor profesionale. Evenimentul își propune să creeze un dialog autentic despre felul în care ideile pot fi transformate în acțiuni concrete.