27.8 C
Bistrița
luni, iunie 29, 2026

Încep lucrările de anvelopare a 8 blocuri de locuințe! Alte 9, în licitație:

Continuă lucrările de anvelopare termică a blocurilor de locuințe. Opt blocuri vor fi reabilitate termic, în timp ce contractele pentru alte 9 sunt în licitație. Mii de familii de bistrițeni au beneficiat de acest program și planurile nu se opresc aici.

Unul dintre proiectele importante pe fonduri europene, accesat de Primăria Bistrița, a fost cel al Îmbunătățirii eficienței energetice a blocurilor de locuințe. Perioada de implementare a proiectului e 2014 – 2020. Până în prezent, 2.500 de familii din Bistrița au simțit direct în buzunarul lor reduceri ale costurilor de întreținere.

Până la finalul anului, municipalitatea promite că alte 700 de familii vor beneficia de acest program.

Începem lucrul la anveloparea termică a încă 8 blocuri de locuințe – alte 9 sunt în licitație pentru desemnarea constructorului. Un alt aspect pozitiv al proiectului, pe lângă reducerea costurilor, este că la finalul acestuia încă 74 de blocuri din Bistrița vor arăta foarte bine din punct de vedere urbanistic”, a explicat Cristian Niculae.

CE LUCRĂRI SE VOR FACE

  • La aceste blocuri se va schimba tâmplăria de termopan atât la apartamente cât și la spațiile comune și casa scărilor
  • se vor izola subsolurile, pereții exteriori și planșeul la ultimul nivel
  • se reface instalația electrică de iluminat pe casa scărilor, inclusiv cu schimbarea corpurilor de iluminat
  • instalația de iluminat va fi alimentată cu energie verde prin panouri fotovoltaice

Mi-am propus continuarea acestui proiect și pe viitor, pentru ca alte 4000 de familii bistrițene să beneficieze de condiții de trai mai bune, iar în perioada 2021-2027 vom pregăti proiecte pentru un număr de cel puțin 100 de blocuri. Bistrița merge înainte!”, a concluzionat viceprimarul Cristian Niculae.

 

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

AOP Restaurant angajează ospătar cu experiență, Aquabis caută instalatori pentru Bistrița și Beclean

AOP Restaurant angajează ospătar cu experiență și ajutor bucătar, iar la Aquabis se recrutează instalatori, cititor contoare și încasator pentru Bistrița și Beclean. Se caută ingineri proiectare, stivuitorist, fizioterapeut, muncitori, asistent medical generalist și maseur. Oferta completă, mai jos:  

Ziua Porților Deschise BYD la Materom Automotive Bistrița: 3 zile de oferte speciale, test drive-uri și premii

În perioada 25–27 iunie, Materom Automotive BYD Bistrița organizează Ziua Porților Deschise, un eveniment dedicat tuturor celor care își doresc să descopere gama BYD și să afle mai multe despre viitorul mobilității electrice și hibride.

Crama JELNA angajează bucătar: NOI locuri de muncă, la Aquabis, Grand Hotel Coroana, Sanovil, Eurocompozite, Amicii Building

Crama JELNA angajează bucătar, iar Aluateria Bistrița caută personal pentru vânzare. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Grand Hotel Coroana, Amicii Building, Physio Total sau Policlinica Sanovil. Se caută ingineri proiectare, stivuitorist, fizioterapeut, muncitori, asistent medical generalist și maseur. Oferta completă, mai jos: