20.7 C
Bistrița
vineri, iulie 24, 2026

A vrut să traverseze Someșul, dar și-a pierdut viața!

Încă un bărbat și-a pierdut viața în acest weekend, prin înec. Din primele verificări, s-ar părea că bărbatul încercase să traverseze Someșul. Dar a căzut în ape, pierzându-și viața.

Vineri seara, un apel la 112 solicita intervenția salvatorilor și a oamenilor legii, în Năsăud.

În seara zilei de 26 iunie a.c., polițiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale au fost sesizaţi prin apel 112 despre dispariţia unui bărbat în vârstă de 66 ani, din Năsăud. Acesta a fost căutat de fiul său, care i-a găsit maşina şi câteva obiecte personale, pe proprietatea sa, de lângă râul Someș, din Năsăud. La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Poliției orașului Năsăud, Serviciul de Investigații Criminale, precum si alţi poliţişti din cadrul IPJ-Bistriţa-Năsăud, dar şi o echipă din cadrul I.S.U. – Bistriţa-Năsăud, în vederea efectuării de căutări” transmit reprezentanții IPJ BN.

Se pare că omul avea o tiroliană, care traversa Someșul. Iar la mijlocul distanței, oamenii legii au văzut ceva atârnând.

Pe proprietatea bărbatului a fost identificată o tiroliană pentru traversarea râului, pe care a fost culisat un cărucior care se afla la mijlocul tirolianei, deasupra apei, de acesta fiind agățate o plasă și o umbrelă, recunoscute de fiul persoanei dispărute ca aparținând tatălui său” mai spun polițiștii.

Fiind seară, căutările au fost sistate până în următoarea zi. Sâmbătă, corpul bărbatului a fost găsit pe malul Someșului.

Poliţiştii efectuează în cauză cercetări pentru ucidere din culpă, urmând a fi stabilită cauza decesului” transmit reprezentanții IPJ BN.

Ieri, un alt bărbat, de 70 de ani, și-a pierdut viața într-un lac, în Posmuș.

FOTO: Un bunic a murit înecat în lac în Posmuș

Foto articol – arhivă

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

KREATIV Metal și AOP Restaurant fac angajări: Se caută bucătar, lăcătuș mecanic, confecționer metalic, ospătar

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Kreativ Metal & Colours și SUPERCOM  Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă. AOP Restaurant caută bucătar și ospătar cu experiență. Posturi disponibile sunt și la Crama JELNA, TeraSteel sau Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița și Beclean: Aquabis face recrutări pentru instalatori. Crama Jelna caută bucătar

AQUABIS organizează recrutare pentru ocuparea unor posturi de instalatori în Beclean și Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la INST-Nistor se caută inginer ofertare și expert Licitații Publice. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Crama JELNA, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

INST NISTOR angajează expert licitații și inginer ofertare. NOI locuri de muncă, în Bistrița

Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă, iar la Aquabis se recrutează instalatori, cititor contoare și încasator pentru Bistrița și Beclean. NOI locuri de muncă sunt disponibile la INST-Nistor, Crama JELNA, unde este nevoie de un bucătar cu personalitate, TeraSteel și Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos: