26.4 C
Bistrița
joi, iulie 2, 2026

Bistrițeni, cu concediul „stricat” de un test pentru Covid

Weekendul acesta, nu mai puțin de 18 bistrițeni care voiau să plece în concediu în străinătate sau la muncă au aflat că sunt infectați cu Covid. Printre ei se numără și o familie întreagă, formată din părinți și un copil.

De mai bine de o săptămână, de când străinii cer rezultate negative la testele Covid pentru a intra pe teritoriul țării lor, laboratoarele private au fost luate cu asalt de cei care vor să plece în străinătate, fie la muncă. fie în concediu.

Ieri, județul nostru a înregistrat nu mai puțin de 20 de rezultate pozitive la testele pentru Covid-19. Culmea, doar două teste au fost realizate la laboratorul Spitalului Județean de Urgență Bistrița.

Potrivit directorului DSP Anca Andrițoiu, 18 din 20 de teste au fost realizate în privat, la cerere. Este vorba. în principal, de persoane care voiau să plece la muncă sau în concediu, dar și de persoane care au avut rude depistate pozitiv și au făcut testul pentru a se asigura că nu sunt infectate.

„Din 20 de cazuri noi, doar două au fost realizate la laboratorul Spitalului, restul în privat. Am avut o familie întreagă cu copil cu tot. Probabil voiau să plece undeva. Cei pozitivi au fost contactați de DSP. Le-am recomandat să se interneze, unii s-au internat, alții au rămas acasă, în izolare”, a explicat pentru Bistrițeanul.ro, Anca Andrițoiu.

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Abonament Piscină & SPA – 349 lei | Oferta verii la Casa EMA

La Casa EMA credem că relaxarea nu este un răsfăț. Este o investiție în starea noastră de bine. De aceea, până în 1 septembrie, lansăm campania „70 de zile pentru tine”, prin care vrem să încurajăm cât mai mulți oameni să își facă timp pentru mișcare, relaxare și sănătate.

AOP Restaurant angajează ospătar cu experiență, Aquabis caută instalatori pentru Bistrița și Beclean

AOP Restaurant angajează ospătar cu experiență și ajutor bucătar, iar la Aquabis se recrutează instalatori, cititor contoare și încasator pentru Bistrița și Beclean. Se caută ingineri proiectare, stivuitorist, fizioterapeut, muncitori, asistent medical generalist și maseur. Oferta completă, mai jos:  

Ziua Porților Deschise BYD la Materom Automotive Bistrița: 3 zile de oferte speciale, test drive-uri și premii

În perioada 25–27 iunie, Materom Automotive BYD Bistrița organizează Ziua Porților Deschise, un eveniment dedicat tuturor celor care își doresc să descopere gama BYD și să afle mai multe despre viitorul mobilității electrice și hibride.