9.5 C
Bistrița
luni, septembrie 7, 2026

Adolescentul din Bârgău, care a omorât cu mașina două copile, a spus judecătorilor că nu a fost conștient de cele petrecute

Curtea de Apel Cluj a menținut sentința stabilită de judecătorii de la Tribunalul Bistrița-Năsăud pentru adolescentul de pe Valea Bârgăului, care, în urmă cu doi ani, a omorât cu mașina două copile și a rănit alte persoane în urma unor accidente în lanț. Acesta le-a spus judecătorilor că nu a fost conștient de cele petrecute….

În anul 2018, în ajun de Bobotează, Dorel M, după ce a băut bine, a furat camioneta părinților săi și a provocat trei accidente rutiere pe raza localităților Tureac și Mureșenii Bârgăului.

Acesta a lovit în plin 6 persoane care ciculau pe marginea drumului. La niciunul dintre accidente, adolescentul nu a oprit să vadă măcar dacă mai trăiesc victimele sale. A oprit la câțiva kilometri de la ultimul accident provocat, unde a adormit, intrând în comă alcoolică.

Două adolescente au murit, una la câteva ore după accident, iar alta 10 zile mai târziu. Alte patru persoane au fost rănite, trei copile de 11 ani și o femeie de 35 de ani. Mai multe detalii puteți citi AICI.

În martie, la doi ani de la lanțul de tragedii, judecătorii de la Tribunalul Bistrița-Năsăud l-au condamnat pe adolescentul, care atunci avea 16 ani și între timp a devenit major, la 14 ani de închisoare, într-un centru de detenție.

De asemenea, judecătorii au stabilit atunci ca familiile celor decedați și răniți în accidente să primească, în total, 1,7 milioane de euro.

În urmă cu câteva zile, Curtea de Apel Cluj a menținut sentința, modificând însă valoarea despăgubirilor. Daunele morale au fost reduse la 661.000 de euro, acestea urmând să fie suportate de Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din România și nu de părinții adolescentului.

Ce a declarat în fața judecătorilor:

Tânărul a fost imobilizat de localnici, până la venirea poliției. Avea o alcoolemie de 2,5 g/oo alcool pur în sânge. Potrivit Libertatea.ro, care prezintă motivarea instanței, avocatul lui a încercat să se folosească la proces inclusiv de asta, ca circumstanță atenuantă, susținând că „inculpatul minor, de 16 ani, cu o constituție fragilă (înalt și slab) a fost afectat maximal de consumul de alcool, ingerat ocazional”.

Nici raportul psihiatric n-a fost în favoarea adolescentului. Acesta arată că el avea discernământ în momentul comiterii faptelor. Dorel nu a vrut să ofere nicio explicație pentru cele petrecute, nici în sala de judecată. A susținut doar că nu a fost conștient de cele petrecute și că nu este un pericol pentru societate. Mai mult, a susținut că ar fi fost agresat de martorii de la fața locului.

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița: AOP Restaurant angajează barman pentru grădina de vară

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița: Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. AOP Restaurant caută barman pentru grădina de vară. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră, iar la Kreativ Metal se caută lăcătuș. Oferta completă, mai jos: