12.3 C
Bistrița
sâmbătă, mai 2, 2026

VIDEO: Impresionantă colecție de drapele, în Parva. „Avem inclusiv drapelul Partidului Comunist Român. Și ei fac parte din istorie…”

Pasionat de istorie, primarul Ioan Strugari din Parva, a vorbit într-o emisiune la Bistrițeanul Live despre centrul de informare turistică din comuna pe care o administrează. Aici sunt expuse peste 40 de drapele, din toată istoria românilor.

Avem în Parva cred că primul centru de informare turistică din județ, încă din 1992 – 1993. Atunci s-au pus bazele transformării fostei tabere școlare într-un centru turistic. A fost și o contribuție importantă de la partenerii noștri francezi. A fost remodernizat, reactualizat, reînviat. Astăzi avem un centru ok. Mai sunt încă multe lucruri de făcut.

Avem acolo și o sală de conferință unde îi primim pe turiști. Le explicăm cât de faină-i Parva, cât de mândri sunt oamenii de aici… Le prezentăm oportunitățile, posibilitățile de cazare, obiectivele și pensiunile din zonă…”, a explicat primarul Ioan Strugari.

Centrul de informare turistică deține și o impresionantă colecție de drapele. O parte dintre ele sunt aduse chiar de Ioan Strugari, care a mai explicat că sunt peste 40 de drapele ale românilor din toată istoria.

Avem drapele care îi reprezintă și pe daci, avem inclusiv din perioada regală, din perioada lui Ștefan cel Mare. Avem și drapele de pe vremea Partidului Comunist Român, pentru că fac parte și ei din istoria noastră… Din nefericire, credeam că voi rămâne doar cu drapelul, dar mai sunt și comuniștii care persistă printre noi…”, a comentat Ioan Strugari.

Primarul din Parva a recunoscut că i-a plăcut dintotdeauna istoria și că este important să știm măcar elementele istorice fundamentale ale zonei, ale regiunii în care trăim. „Așa ai ceva cât de cât care te leagă de glia strămoșească…”, a mai spus Ioan Strugari.

Acesta a amintit și de înfrățirea cu cei din Republica Moldova, unde merge în vizită „ca acasă”.

Alte detalii despre administrația locală din Parva puteți descoperi urmărind întreaga emisiune, mai jos:

[arve url=”https://www.facebook.com/plugins/video.php?href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2Fbistriteanul.ro%2Fvideos%2F543310516412333%2F&show_text=0&width=560″ /]

Foto deschidere @ Primăria Parva

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

CAR Credit Plan Bistrița, locul unde n-ai ce căuta dacă nu-ți plac împrumuturile rapide cu dobânzi mici și fără costuri ascunse

Piața financiară abundă de instituții bancare și non-bancare de unde se poate alege un împrumut. CAR...

Clinica ALTEO Bistrița: De la Reumatologie și Chirurgie Generală până la Cardiologie și Medicină Dentară

Cu o istorie de peste 30 de ani, Clinica ALTEO Bistrița este prima instituție medicală privată...

Gelateria ANIELA angajează Asistent servire / vânzări. NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud

Gelateria ANIELA caută asistent servire / vânzări. Patiseria SWEET  IRIS  angajează Patiser / Cofetar cu experiență minimă de 2 ani. Grand Hotel Coroana angajează ajutor de bucătar. Casa EMA caută instalator priceput. Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița și Năsăud. Oferta completă, mai jos: