18.3 C
Bistrița
joi, august 21, 2025

Se redeschide Cinematograful Dacia. Interzis cu băuturi și gustări la filme

Vineri se redeschide Cinematograful Dacia, după ce a fost închis câteva luni bune. Acesta nu va funcționa, însă, la capacitate maximă. Cei care vor să se bucure de un film la cinema nu vor mai putea intra în sală cu băuturi și gustări.

Vineri, 4 septembrie, se redeschide Cinematograful Dacia. Se pare că conducerea a amânat puțin deschidere și nu a reluat activitatea de la 1 septembrie pentru ca normele de aplicare ale prevederilor legale să fie publicate în monitorul oficial.

Bistrițenii care vor să se bucure de un film la cinema vor avea de respectat mai multe reguli. Printre ele se numără accesul interzis cu băuturi și gustări și purtarea măștii de protecție pe toată durata filmului.

„Până vineri, când vom avea bucuria să ne revedem, noi suntem pe baricade cu forțe proaspete, cu bucurie în suflet și cu calcule făcute pe hârtie. Respectarea distanței de 2 m între spectatori, grad de ocupare al sălii de maxim 50% din capacitate, sunt doar câteva din cifrele care trebuie eficientizate la maximum, fără alimente și băuturi în interior, purtând obligatoriu masca de protecție”, informează Centrul Cultural Dacia.

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Sergiana caută agent de vânzări în Bistrița, GB Instaplan angajează instalator, electrician, sudori

Sergiana caută un agent de vânzări în Bistrița-Năsăud, iar GB Instaplan angajează  instalator, electrician și muncitori necalificați în construcții. TeraSteel are nevoie de un stivuitorist priceput. NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița la RCB Electro, Rombis și IPROEB. Oferta completă, mai jos:

Fetelor, s-a DESCHIS Pronto Moda, în Viișoara! Calitate italiană, ținute casual sau rochii de seară, la super prețuri!

Un magazin extrem de colorat și vesel s-a deschis, exclusiv pentru doamne și domnișoare, în Viișoara!...

Respiră aer curat în mașina ta cu oferta MATEROM AUTOMOTIVE

Vara aduce călătorii mai lungi și temperaturi mai ridicate, iar confortul la volan depinde direct de calitatea aerului pe care îl respiri. MATEROM AUTOMOTIVE Bistrița îți oferă o ofertă specială pentru a te bucura de un climat perfect în automobilul tău, fără alergeni și mirosuri neplăcute.