6.6 C
Bistrița
vineri, mai 1, 2026

GRAV: Au rămas prea puțini la Ambulanță și abia mai fac față! VEZI ce s-a întâmplat

Pe perioada stării de urgență, la Serviciile Județene de Ambulanță au fost angajate echipe care să ajute în lupta contra COVID 19. Contractele au fost încheiate pe o perioadă de 6 luni, acestea expirând azi. Din nefericire, nu au mai fost reînnoite. Și cei din cadrul SAJ BN au rămas cu deficit de personal, deși cazurile de COVID 19 sunt în creștere.

Pentru a face față solicitărilor medicale care au crescut în contextul pandemiei de COVID 19, autoritățile au decis, în luna martie 2020, suplimentarea personalului în cadrul Serviciilor Județene de Ambulanță de pe teritoriul României.

Contractele au fost încheiate pe o perioadă de șase luni de zile, cu posibilitate de prelungire, în funcție de evoluția cazurilor de coronavirus.

Deși Ministerul Sănătății anunța prelungitrea contractelor, acest lucru nu s-a mai făcut. Așa că azi, 1.000 de persoane nu s-au mai prezentat la muncă.

Și cei de la Serviciul Județean de Ambulanță Bistrița Năsăud au rămas azi fără colegi.

Și la noi au fost colegi care au plecat. E vorba de 12 persoane a căror contract a expirat, mai exact șase asistenți medicali și șase ambulanțieri. E dificilă situația pentru că volumul de muncă e mare, colegii sunt epuizați, și acum am rămas și mai puțini. Actul medical va merge în continuare, activitatea va trebui desfășurată, dar nu ne va fi ușor” a declarat, pentru Bistrițeanul.ro, managerul SAJ BN, Annabella Muzsi.

Situația e neagră peste tot în țară.

Astăzi 33 de colegi nu s-au mai prezentat la muncă! De ce? Le-au ,,dispărut” posturile(din cele 1000 de posturi anunțate cu ,,surle și trâmbițe” de Statul Român.) Ei sunt colegii care s-au angajat pe Starea de Urgență…asistenți, ambulanțieri,operatori radio. Ce înseamnă acest lucru? 

  • 3 echipaje de urgență minus pe orașul Cluj-Napoca. UN echipaj putea să răspundă la 10 solicitări/12h = 30 solicitări/12h = 60 solicitări/24h = 600 solicitări/10 zile =CREȘTEREA TIMPILOR DE AȘTEPTARE A URGENȚELOR PÂNĂ LA SOSIREA ECHIPAJULUI DE AMBULANȚĂ.
  • numărul de recoltări pentru depistarea COVID-19 va scădea deoarece un singur echipaj putea face/12h între 20-30 de recoltări” au explicat cei de la Cluj într-o postare pe Facebook.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

CAR Credit Plan Bistrița, locul unde n-ai ce căuta dacă nu-ți plac împrumuturile rapide cu dobânzi mici și fără costuri ascunse

Piața financiară abundă de instituții bancare și non-bancare de unde se poate alege un împrumut. CAR...

Clinica ALTEO Bistrița: De la Reumatologie și Chirurgie Generală până la Cardiologie și Medicină Dentară

Cu o istorie de peste 30 de ani, Clinica ALTEO Bistrița este prima instituție medicală privată...

Gelateria ANIELA angajează Asistent servire / vânzări. NOI locuri de muncă, în Bistrița și Năsăud

Gelateria ANIELA caută asistent servire / vânzări. Patiseria SWEET  IRIS  angajează Patiser / Cofetar cu experiență minimă de 2 ani. Grand Hotel Coroana angajează ajutor de bucătar. Casa EMA caută instalator priceput. Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița și Năsăud. Oferta completă, mai jos: