5.3 C
Bistrița
sâmbătă, martie 21, 2026

E oficial! Profesorii primesc spor COVID de 2.000 de lei lunar

Mai mulți parlamentari au depus un proiect de lege privind acordarea unui stimulent de risc COVID, cadrelor didactice și personalului auxiliar din învățământ. Camera deputaților, for decizional, a aprobat aseară acest proiect. Astfel, lunar, cadrele didactice și personalul auxiliar vor primi bani în plus la salar.

La începutul lunii septembrie, un grup de parlamentari a depus un proiect de lege prin care solicitau bani în plus la salar pentru cadrele didactice și personalul auxiliar din învățământ.

Articolul I. (1) – Cadrele didactice, precum și personalul didactic auxiliar și personalul nedidactic din învățământul de stat vor primi un stimulent de risc în cuantum de 2000 de lei lunar, respectiv de 1500 de lei lunar acordat pe toată durata stării de alertă și a stării de urgență, pentru implicarea și expunerea în fața riscului răspândirii coronavirusului COVID-19.

(2) – Stimulentul de risc acordat conform aIin. (1) nu se cuprinde în baza lunară de calcul a contribuției de asigurări sociale, contribuției de asigurări sociale de sănătate, respectiv a contribuției asiguratorii pentru muncă, reglementată la titlul V <Contribuții sociale obligatorii> din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.” scrie în proiectul de lege.

Ieri, Camera Deputaților, care e și for decizional, a aprobat acest proiect. Au fost înregistrate 158 voturi „pentru”, unul „împotrivă” şi 77 abţineri.

Deși inițial era vorba ca de acești bani să beneficieze atât cei ce vor face cursurile fizic, cât și dacă predarea e online, proiectul a fost aprobat DOAR pentru acordarea acestei sume celor ce stau FIZIC în cadrul unităților de învîțîmânt. Stimulentul de risc se acordă pe perioada stării de urgență sau a stării de alertă.

Lista persoanelor care beneficiază de stimulentul de risc, se stabileşte lunar, prin decizie a conducătorului unităţii de învăţământ. Acesta este responsabil pentru întocmirea listei beneficiarilor stimulentului de risc şi are obligaţia comunicării lor către inspectoratul şcolar.

Stimulentul de risc prevăzut de acest proiect de lege nu se cuprinde în baza lunară de calcul al contribuţiei de asigurări sociale, contribuţiei de asigurări sociale de sănătate, respectiv al contribuţiei asiguratorii pentru muncă, reglementată la titlul „Contribuţii sociale obligatorii” din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

În premieră în Bistrița-Năsăud, ROMBAT și Tabook lansează un proiect dedicat încurajării lecturii în rândul tinerilor

Tabook, o platformă dedicată promovării lecturii și dezvoltării educaționale, a lansat ieri la Bistrița, EduReads+. Este vorba de un proiect inovator în Bistrița-Năsăud, realizat cu sprijinul companiei ROMBAT. Inițiativa coordonată de scriitorul Dan Coman își propune să readucă lectura în centrul intereselor tinerilor, prin activități creative, interactive și adaptate generației actuale.

GB Instaplan angajează instalatori și electricieni: NOI locuri de muncă, la Clinica Sanovil, BistriVET, Crama Jelna

NOI locuri de muncă, sunt disponibile la GB Instaplan, care angajează instalatori și electricieni. Clinica Sanovil caută economist, jurist, psiholog și asistent medical generalist. Oferta completă, mai jos:  

Bunătățile Păstrăvăriei RIN, caricaturi, Zuper Coffe și Ansamblul Doruri Reghinene – vă așteaptă cu oferte la Târgul de Nunți ”Magia Nunților” din weekend

Târgul de Nunți ”Magia Nunților”, ediția de primăvară, vă așteaptă în acest weekend la Restaurant Giulia....