9.5 C
Bistrița
luni, septembrie 7, 2026

VIDEO: Tot răul spre-un bine! Internat cu Covid, Radu Moldovan a cerut modificarea proiectelor de modernizare a spitalului

Radu Moldovan, președintele CJ BN, a fost internat la spital, fiind infectat cu noul tip de coronavirus. După experiența avută, acesta e determinat să investească și mai mult în spital. Totodată, a vorbit cu ADR Nord-Vest să modifice proiectele deja aflate în derulare.

În 12 octombrie, liderul PSD BN, Radu Moldovan, a fost depistat cu noul coronavirus, fiind internat în spital.

În urma experienței trăite, noul președinte al CJ BN, a promis mai multe investiții în Spitalul Județean de Urgență Bistrița.

”Am reușit să facem multe investiții în spital până acum. Heliportul e aproape gata. Noua secție de primir Urgențe e în lucru și în extindere. Astfel că de la 300 metri pătrați va fi extinsă până la 1.400 metri pătrați. Iar când va fi gata, va fi, cred, cea mai modernă din România” a declarat Radu Moldovan.

În ceea ce privește proiectele de reabilitare a secțiilor de pe Alba Iulia și Ghinzii, președintele CJ BN a cerut o modificare.

”Secția de oncologie de pe Ghinzii o vom muta la Hotelul Krone, unde deja lucrările sunt în plin process de desfășurare. Totodată, am vorbit cu cei de la ADR Nord- Vest să modificăm proiectele și să pregătim secții externe care să poată să fie izolate integral pentru astfel de situații. De asemenea, cu eforturi de la bugetul CJ BN, vrem să punem 100 de paturi la secția de pe Alba Iulia și să facem saloane de maxim două paturi și băi individuale, ca să putem da cetățenilor și cadrelor medicale condiții optime de lucru” a subliniat Radu Moldovan.

Alte proiecte vizează:

  • Realizarea unei mini secții ATI cu 10 paturi
  • Alocarea a 70 – 75 paturi pentru secția de pneumofiziologie de pe Valea Ghinzii
  • Realizarea, pe Valea Ghinzii, de saloane tot cu maxim doi pacienți în ele și cu băi individuale

Mai multe detalii, în video de mai jos:

[arve url=”https://youtu.be/Y1VKnoc80Fs” /]

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, la Electroplast, STEWO Năsăud și Amicii Building: Se caută asistent manager, tâmplar, project manager junior

ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Stewo  Năsăud angajează Asistent manager. NOI locuri de muncă sunt disponibile la Amicii Furniture care au nevoie de un tâmplar priceput. Posturi libere sunt și la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:

Supercom angajează șoferi profesioniști. NOI locuri de muncă, la Electroplast, Clinica Sanovil, Amicii Building, GB Instaplan

Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. ELECTROPLAST caută Laborant, Mecanic utilaj și Operatori cabluri și toroane. Clinica Sanovil are nevoie de un asistent medical generalist și o infirmieră. Noi locuri de muncă - disponibile la Kreativ Metal, GB Instaplan, AOP Restaurant sau Clinica Physio Total. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița: AOP Restaurant angajează barman pentru grădina de vară

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița: Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. AOP Restaurant caută barman pentru grădina de vară. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră, iar la Kreativ Metal se caută lăcătuș. Oferta completă, mai jos: