14 C
Bistrița
luni, mai 18, 2026

Au sosit peste 800 de doze de vaccin antigripal pentru nou-născuți!

În sezonul rece, la nivel național, se oferă doze de vaccin antigripal pentru a fi administrat persoanelor vulnerabile, în primul rând. La Bistrița au ajuns aproape 20.000 de doze și mai trebuie să sosească 10.000. Anul acesta au sosit doze de vaccin antigripal inclusiv pentru nou născuți.

Prima tranșă de doze de vaccin antigripal au sosit la Bistrița în luna septembrie. Cele 3.480 de doze au fost repartizate astfel: spitale, Serviciul de Ambulanță Județean Bistrița-Năsăud, centre rezidențiale, centru dializă – 1.517 doze, iar medicilor de familie un număr de 1.963 doze.

A doua tranșă era așteptată undeva în luna octombrie, dar a întârziat. Abia acum au sosit dozele promise.

Spre deosebire de alți ani, dat fiind contextul pandemic, s-a mărit numărul de doze de antigripal aferent fiecărui județ. Și, pe lângă aceasta, s-au repartizat și doze speciale pentru nou-născuți.

Direcția de Sănătate Publică Bistrița-Năsăud anunță faptul că, pentru acest sezon, 19.680 de doze de vaccin antigripal au fost recepționate în trei tranșe, distribuite de îndată medicilor de familie pentru administrare. În plus, a fost recepționat și un număr de 850 de doze pentru nou-născuți. Mai sunt așteptate încă două tranșe cu peste 10.000 de doze de vaccin. Preveniți, protejați, vaccinați!” transmit reprezentanții Prefecturii Bistrița.

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Pentru seri de poveste lângă un pahar de vin bun, musai să ajungeți la AOP – proiectul lui Ciprian Macavei! E altceva…

De câteva zile, pe Pietonalul Liviu Rebreanu, la numărul 15, unde istoria orașului se întâlnește cu...

Se fac angajări la Physio Total, Sanovil, Gelateria Aniela și Eurocompozite! NOI locuri de muncă, în Bistrița

La terasa Crama Veche sunt disponibile posturi de ospătar, pizzer, barman, iar Eurocompozite caută Operatori. Patiseria SWEET  IRIS angajează Patiser / Cofetar cu experiență minimă de 2 ani. Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița. Oferta completă, mai jos:  

Dr. Katalin Silaghi se alătură echipei Clinica Skinova Bistrița!

Echipa Clinicii Skinova Bistrița, cel mai nou centru dedicat sănătății și esteticii pielii din orașul nostru,...