20.7 C
Bistrița
vineri, mai 8, 2026

USR-Plus: Salutăm decizia colegilor noștri de a demisiona pentru a nu beneficia de pensie specială

USR-Plus:  Au apărut în mediul public o serie de reacții care converg în aceeași direcție: gestul parlamentarilor USR este nul, fiindcă aceștia își păstrează în fond pensia. Fake news!

Normele metodologice spun că indemnizaţia pentru limită de vârstă se cuvine deputatului/senatorului care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii: […] a exercitat cel puţin un mandat parlamentar complet ca deputat/senator”, iar statutul deputaților și senatorilor prevede că „durata mandatului de deputat sau de senator este egală cu durata mandatului Camerei din care face parte”.

Indiferent de opiniile exprimate în public, textul juridic este clar. Este nevoie de un mandat complet pentru a putea beneficia de pensie specială. Mandat actual sau precedent!

Spre deosebire de vechile partide, pentru noi exercitarea unui mandat parlamentar sau a unei funcții publice nu este o povară astfel încât să fie nevoie să fim plătiți suplimentar. Este o datorie.

Una dintre primele legi depuse de USR în 2017 a fost cea privind desființarea pensiilor speciale. Vechile partide nu au vrut sa o pună la vot. Ba chiar au inventat noi pensii: pentru primari. Am reușit să amânăm intrarea în vigoare a acelei legi, dar dacă Guvernul nu dă OUG până la 1 ianuarie, primarii și foștii primari (toți) vor primi pensie specială.

Fără Pensii Speciale este angajament de guvernare USR PLUS.

Noi facem ce spunem!

Lorant Sas și Emilian Gabor

Alianța USR PLUS Bistrița-Năsăud

(Articol electoral comandat de USR Plus Bistrița-Năsăud, CUI mandatar financiar județean 11200021) 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Noul MG4 Urban a ajuns la RUBIN Bistrița: Tehnologie de top și autonomie record la un preț imbatabil!

Noul MG4 Urban este disponibil în România, iar bistrițenii îl pot descoperi acum și în orașul...

Eurocompozite angajează Operatori: NOI locuri de muncă, disponibile în Bistrița la Crama Veche, Patiseria Sweet Iris, Amicii Building

Eurocompozite angajează Operatori, Gelateria ANIELA caută asistent servire / vânzări. La Crama Veche sunt disponibile posturi de ospătar, pizzer, barman. Patiseria SWEET  IRIS angajează cofetar cu experiență minimă de 2 ani. Grand Hotel Coroana are nevoie de un ajutor de bucătar priceput. Oferta completă, mai jos:

CAR Credit Plan Bistrița, locul unde n-ai ce căuta dacă nu-ți plac împrumuturile rapide cu dobânzi mici și fără costuri ascunse

Piața financiară abundă de instituții bancare și non-bancare de unde se poate alege un împrumut. CAR...