20.9 C
Bistrița
luni, august 24, 2026

PNL și PMP pun vicepreședinții în Consiliul Județean. Social democrații rămân doar cu Președintele

La mai bine de două luni de când am aflat componența Consiliului Județean, acesta funcționează fără vicepreședinți. PSD ar putea rămâne fără vicepreședinte după ce Bogdan Ivan Gruia a obținut mandatul de deputat. Chiar dacă la nivel de partid se vehiculează un nume, PSD are toate șansele să rămână pe dinafară, iar PNL și PMP vor numi cei doi vicepreședinți.

La alegerile din 6 decembrie Bogdan Ivan Gruia a obținut mandatul de deputat PSD, motiv pentru care nu va mai rămâne în Consiliul Județean.

Jocurile erau făcute astfel încât una dintre cele două funcții de vicepreședinte al Consiliului Județean să fie ocupată de Bogdan Ivan, însă odată cu plecarea în Parlament funcția rămâne vacantă. Acest lucru îi găsește descoperiți pe social democrați pentru funcția de vicepreședinte.

Totodată, surse din PSD au confirmat pentru Bistrițeanul.ro că social democrații își doresc un vicepreședinte, chiar dacă aceștia nu au majoritate în Consiliul Județean.

Întrebarea care stă pe buzele tuturor este cine vor fi cei doi vicepreședinți ai Consiliului Județean?

Se vehiculează că în acest moment în cărți pentru funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean din partea PSD este Camelia Tabără, fostul inspector școlar general și fost consilier local, fapt confirmat de sursele noastre.

Cu toate acestea, dacă privim pactul recent pe care PNL și PMP l-au făcut la nivel național prin care se încearcă crearea de majorităţi de dreapta în Consiliile Judeţene şi Consiliile Locale, unul dintre vicepreședinții CJ va fi desemnat un consilier din partea PMP.

Sursele Bistrițeanul.ro spun că partidele joacă tare, iar cel mai probabil funcția va fi ocupată de Kecskes Simionca Tiberiu – Ciprian, liderul grupului PMP din Consiliul Județean.

Vă reamintim că omul de afaceri Ioan Zăgrean a fost desemnat pentru funcția de vicepreședinte din partea PNL.

Pentru următorii 4 ani componența Consiliului Județean este următoarea: 

PSD – Președinte
Alianţa pentru Bistriţa-Năsăud (PSD – ALDE – Pro România – UDMR) – 14 consilieri,
PNL – 12 consilieri,
PMP – 4 consilieri.

Așteptăm desemnarea vicepreședinților, pentru a vedea cine va coordona și decide soarta județului. Însă, ținând cont de pactul PNL – PMP, există șanse mari ca vicepreședinții să vină de la cele două partide.

Cel mai probabil, desemnarea celor doi vicepreședinți va avea loc în data de 17 decembrie, la ședința ordinara a CJ.

Foto @ Arhivă

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, în Bistrița: AOP Restaurant angajează barman pentru grădina de vară

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița: Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. AOP Restaurant caută barman pentru grădina de vară. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră, iar la Kreativ Metal se caută lăcătuș. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Hotel Metropolis, Supercom, Clinica Sanovil. Se caută asistent medical, inginer proiectare, lăcătuș mecanic, maseur

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Supercom, unde este nevoie de șoferi profesioniști. Hotel Metropolis angajează personal. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră. Se fac angajări și la Kreativ Metal, Amicii Building, Eurocompozite sau INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Supercom angajează șoferi profesioniști: NOI locuri de muncă la Clinica Sanovil, Crama Jelna, Kreativ Metal

SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști, iar la Clinica Sanovil este nevoie de asistent medical generalist și infirmieră. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Hotel Metropolis, Amicii Building, Eurocompozite și compania INST NISTOR. Oferta completă, mai jos: