27.2 C
Bistrița
luni, iunie 22, 2026

Urmărire ca-n filme, pe Gersa! Șoferul protagonist – un începător!

O amiază agitată de duminică, pentru polițiștii din Năsăud. Aceștia au vrut să oprească o mașină care circula cu viteză, dar șoferul nu a oprit. Au pornit în urmărirea lui, ajungând pe Gersa. În cele din urmă l-au blocat, iar șoferul avea permisul…de o lună de zile.

INCONȘTIENȚA unui tinerel a șocat pe oamenii legii.

ieri, la ora 13.00, un echipaj al poliției monitoriza desfășurarea traficului într-o intersecție din Năsăud. La un moment dat, au văzut apropiindu-se de intersecție o mașină, în viteză. Automat au făcut semn ca acesta să oprească.

Doar că șoferul nu a ascultat de semnalele polițiștilor și și-a continuat goana.

Polițiștii l-au urmărit aproximativ 3km pe drumul național 17D, după care, în încercarea de a scăpa, autoturismul a virat dreapta, continuându-și deplasarea pe drumul comunal Gersa, inclusiv pe drum accidentat, încă 30km. La limita cu localitatea Coșbuc, în locul denumit popular ”Dealul Hordoului”, au fost blocați, imobilizați și conduși la sediul Poliției Orașului Năsăud doi tineri din Rebrișoara” transmit reprezentanții IPJ BN.

Polițiștii au descoperit că autoturismul NU avea voie să circule pe drumurile publice, iar șoferul era…începător.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că autoturismul are autorizația de circulație provizorie expirată din decembrie 2019. Conducătorul auto, în vârstă de 18 ani, a fost sancționat contravențional, iar permisul de conducere, eliberat de aproximativ o lună, i-a fost reținut. Totodată, polițiștii au întocmit dosar penal pentru punerea în circulație sau conducerea unui autovehicul  neînmatriculat” se arată în comunicatul IPJ BN.

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Cină în lanul de lavandă, cu produse locale, la Festivalul Biolavanda

În primul weekend din iulie, câmpurile mov de la Delureni își deschid din nou porțile pentru...

Papetăria FOLDER: Donează un ghiozdan pentru copiii care nu-și permit unul și fii Ambasador al Educației

Astăzi începe campania ”Un ghiozdan, o poveste!”. Papetăria Folder vă provoacă să deveniți Ambasadori ai Educației,...

City Retreat ”FRESH START – Cum să pui un nou început bun vieții tale”, în acest weekend, la Complexul Muzeal Bistrița – Năsăud

În acest weekend, Complexul Muzeal Bistrița – Năsăud va găzdui un eveniment aparte. City retreat-ul ”FRESH...