21.1 C
Bistrița
vineri, mai 3, 2024

Familia bărbatului strivit de un copac în parc, în 2017, a pierdut procesul cu Primăria Bistrița

Familia bărbatului strivit de un copac în timpul teribilei furtuni din 2017 a dat în judecată Primăria Bistrița, căreia i-a cerut daune de peste 800.000 de euro. Tribunalul Bistrița-Năsăud a dat câștig de cauză Primăriei Bistrița, iar lupta s-a mutat la Curtea de Apel Cluj.

Incidentul s-a petrecut în anul 2017, când Pugna I. se afla cu întreaga familie în parcul municipal. Dintr-o dată cerul s-a făcut negru, iar asupra municipiului s-a abătut o furtună, care a făcut prăpăd în întreg județul și a doborât mai mulți copaci din parcul municipal.

Creanga unui copac a fost la un pas să strivească nepotul de 5 ani al bărbatului. Dintr-o prezență de spirit nemaiîntâlnită, bărbatul de 57 de ani s-a aruncat asupra copilului și l-a protejat cu propriul trup de creanga ce era să-l strivească.

Dacă copilașul a scăpat cu viață, lovitura crengii i-a fost fatală bărbatului de 57 de ani, care n-a mai putut fi salvat.

Familia bărbatului a acționat în judecată Primăria Bistrița, căreia i-a cerut daune morale, susținând că copacul respectiv, care se află în parcul deținut de municipalitate, nu a fost îngrijit coresponzător.

Potrivit GazetadeBistrița, familia bărbatului a cerut daune morale ce trec de 800.000 de euro, incluzând chiar și înmormântarea și pomenele date după bărbat. Primăria Bistrița s-a apărat și a precizat că copacul era sănătos și că creanga a fost doborâtă de furtuna, care a pus la pământ arbori din întreg județul.

Tribunalul Bistrița-Năsăud a venit cu prima sentință anul trecut în vară, dând dreptate Primăriei Bistrița.

„Susținerile că autoritățile nu și-au îndeplinit obligația de toaletare și control fito sanitar este neîntemeiată, în condițiile în care la data modernizării Parcului Municipal a avut loc o amplă verificare a tuturor copacilor existenți pe suprafața acestuia, s-au efectuat mai multe operațiuni de tăiere și curățare, toți copacii din parc au fost inventariați, iar în ce privește copacul din care s-a rupt creanga cu ocazia incidentului în discuție este un castan cu o înălțime medie de 10-20 de metri, vârsta între 50 și 80 de ani, și o stare de sănătate acceptabilă, precizând că decizia de tăiere a unui copac se discută într-o comisie de avizare a tăierilor de arbori situați pe domeniul public și privat al municipiului Bistrița, care se întrunește lunar și ori de câte ori e necesar și decizia finală este condiționată de obținerea unui aviz emis de Agenția pentru Protecția Mediului Bistrița-Năsăud. Așa fiind, există o activitate de monitorizare și control permanent cu privire la arbori, astfel că nu se poate reține că ar fi vorba de lipsa de preocupare a autorităților sub acest aspect”, se arată în motivarea sentinței date de Tribunalul Bistrița-Năsăud și citate de Gazeta de Bistrița.

Familia bărbatului care și-a pierdut viața nu s-a lăsat și a atacat sentința dată de Tribunalul Bistrița-Năsăud, lupta mutându-se la Curtea de Apel Cluj, care va veni cu sentința definitivă.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Pizzeria Allegria angajează casier și ospătar pentru Bistrița și Năsăud. NOI locuri de muncă la Sanovil, Aquabis, MasterFoam

Pizzeria Allegria are nevoie de casier și ospătar pentru Bistrița și Năsăud. Aquabis caută electrician priceput, iar la Clinica Sanovil e nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud. 

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială pentru automobile Škoda

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială* Schimb kit curea distribuție pentru automobile Škoda din 2017-2019 (4+) și automobile Škoda din 2016 sau anterior (7+):

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz: