29.8 C
Bistrița
joi, iulie 30, 2026

Șeful ACR, Liu Orza, a decedat, răpus de Covid

Liu Orza, șeful A.C.R. Bistrița-Năsăud și Mureș, a decedat, după ce a fost răpus de Covid. Se pare că acesta a fost internat în spital în data de 7 martie, însă starea sa s-a înrăutățit.

Liu Orza avea 52 de ani și de ani buni conducea Automobil Club Român filialele Bistrița-Năsăud și Mureș, având la activ zeci de evenimente dedicate autoturismelor. Acesta s-a stins din viață astăzi, răpus de Covid-19.

Potrivit apropiaților, acesta nu avea alte probleme de sănătate și nici boli cronice. Se lupta cu nemilosul virus de mai bine de două săptămâni. A ajuns la spital în data de 7 martie, iar starea sa s-a înrăutățit, pierzând în cele din urmă lupta pentru viață.

Cei care l-au cunoscut i-au transmis un gând bun și și-au arătat susținerea față de soția sa.

Bistrițeanul.ro transmite condoleanțe familiei. Drum lin spre cer!

 

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Hotel Metropolis și Clinica Sanovil recrutează personal: NOI locuri de muncă, disponibile în Bistrița

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Hotel Metropolis unde se recrutează personal pentru redeschiderea din toamnă. Kreativ Metal & Colours caută un lăcătuș mecanic / confecționer serios, punctual și atent la detalii. SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști. Oferta completă, mai jos:

Schimbi bani luna aceasta? BSG Amanet & Exchange te premiază cu 1.000 de euro cash!

BSG Amanet & Exchange lansează cea de-a doua ediție a campaniei dedicată clienților care efectuează operațiuni...

KREATIV Metal și AOP Restaurant fac angajări: Se caută bucătar, lăcătuș mecanic, confecționer metalic, ospătar

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Kreativ Metal & Colours și SUPERCOM  Bistrița. Grand Hotel Coroana angajează cameristă serioasă. AOP Restaurant caută bucătar și ospătar cu experiență. Posturi disponibile sunt și la Crama JELNA, TeraSteel sau Aluateria Bistrița. Oferta completă, mai jos: