15.3 C
Bistrița
marți, iunie 10, 2025

VIDEO – Primarul de la Zagra spune că a dat înapoi sporul de condiții vătămătoare. Radiațiile din birourile primăriei ar fi peste limită

Raportul Curții de Conturi a scos în evidență faptul că în anul 2016, primarul comunei Zagra Dumitru Bușcoiu și viceprimarul Ioan Costin, ar fi încasat sporuri ilegale în valoare de 21.000 de lei.

Este vorba despre sporul de condiții vătămătoare, care reprezintă 15% din salariu. Astfel, sub formă de spor, în buzunarul primarului și al viceprimarului au intrat în plus lună de lună 500-600 de lei.

Cei doi au dat suma încasată înapoi și spun că sunt două proiecte de lege care se bat cap în cap. Unul le-ar da voie să își acorde acest spor, iar altul nu. Curtea de Conturi a considerat că nu s-a respectat legea. Nici primarul și nici viceprimarul nu au contestat aceste imputări în instanță, preferând să dea banii înapoi.

Legislația spune că sporul de condiții vătămătoare poate fi acordat angajațiilor din instituții, inclusiv din primării. Singurii care nu pot beneficia de acest spor sunt tocmai primarii și viceprimarii.

„Nu am încălcat legea, Consiliul Local mi-a aprobat asta. Eu am luat de bună și legea 71. Eu am considerat că am dreptul că am aceste sporuri. Curtea de Conturi mi-a imputat faptul că nu am avut voie să iau sporul de 15%. (…) Eu nu am făcut contestație, am lăsat cum spun ei. Am plătit suma înapoi, cu tot cu penalități. N-am furat nimic, am greșit! Cel ce muncește, întotdeauna greșește”, a explicat primarul comunei Zagra, Dumitru Bușcoiu.

Ce ar fi atât de periculos în Primăria Zagra încât să se ofere un spor special? Primarul spune că radiațiile înregistrate în birourile primăriei ar fi peste limita normală. Acestea ar fi cauzate de computerele folosite în instituție.

 „Păi calculatorul, radiațiile. Avem de la un laborator care a măsurat radiațiile în fiecare birou separat. Am avut contract cu o firmă care a făcut măsurători. Valorile de radiații îs mari”, a explicat edilul, întrebat fiind ce anume este periculos la activitatea sa.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Se fac angajări la ROMBAT, STEWO Năsăud, RCB Electro, Aquabis. Noi locuri de muncă, în Bistrița

Stewo Năsăud angajează Asistent manager, Controlor calitate și Inginer Calitate. RCB Electro  caută Manipulant mărfuri, Derulatorist și Stivuitorist. ROMBAT are nevoie de Operatori Producție și Maistru Producție. NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Aquabis, BistriVet, ITALTextil Sărata și Clinica SANOVIL. Oferta completă, mai jos:

O vorbă înțeleaptă spune că omul gospodar își face iarna car și vara sanie

MATEROM AUTOMOTIVE - Service Autorizat Mercedes-Benz în Bistrița, lansează o ofertă special dedicată posesorilor de automobile Mercedes-Benz care doresc să se pregătească din timp pentru sezonul rece!

SERGIANA, recunoscută internațional cu Trofeul de Onoare și 8 medalii de aur în Frankfurt, la IFFA 2025

SERGIANA a fost distinsă cu 8 medalii de aur, una de argint și una de bronz...