33.6 C
Bistrița
joi, august 6, 2026

Mai puțină poluare în Bistrița! Se pregătește Linia Verde

Linia Verde este unul dintre proiectele aflate pe lista de priorități a administrației locale pentru anul 2018. Tocmai de aceea, proiectul de hotărâre privind aprobarea documentației de avizare a lucrărilor de intervenții și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „Linia Verde de transport public utilizând mijloace de transport cu motor electric, hibrid sau normă de poluare redusă” se va afla chiar mâine pe masa aleșilor locali, pentru a fi votat în cadrul ședinței ordinare.

Odată cu realizarea acestui proiect, Primăria Bistrița speră la mai puțină poluare, deci populație mai sănătoasă și activă fizic, dar și siguranță ridicată în trafic și mai puțină aglomerație.

„Obiectivul prioritar este de reabilitare a infrastructurii rutiere, pe ruta nouă de transport public care traversează orașul de la est la vest, prin centrul orașului, pentru eficientizarea transportului public și oferirea unei rute de transport rapide și durabile cu vehicule electrice, pentru cetățenii orașului. De asemenea, se vor realiza trasee dedicate și/sau prioritare pentru vehiculele de transport public, modernizarea stațiilor de transport public existente, realizarea pistelor pentru bicicliști, dar și a traseelor pietonale, relocarea retelelor de utilitati, unde este cazul, modernizarea iluminatului public. Traseul nou de transport public (Unirea – Calea Moldovei – Gen. G. Bălan – Bistricioarei – Piața Petru Rareș – Piața Unirii – Dornei, Gh. Șincai – Independenței -Libertății-Viișoara) va fi operat cu vehicule electrice pentru care se amenajeazăun depou pentru staționare, încărcare și mentenanță, stații de încărcare și dispecerat pentru managementul traficului”, se arată în expunerea de motive a proiectului.

Finanţarea se face din Fondul European de Dezvoltare Regională, bugetul de stat, bugetul local și din alte fonduri legal constituite cu această destinație, potrivit legii.

Linia Verde de transport cu autobuze electrice costă aproximativ 10 milioane de euro.

ARTICOLE SIMILARE

Ultimele Știri

Sponsorizate

Supercom angajează șoferi profesioniști: NOI locuri de muncă la Clinica Sanovil, Crama Jelna, Kreativ Metal

SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști, iar la Clinica Sanovil este nevoie de asistent medical generalist și infirmieră. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Hotel Metropolis, Amicii Building, Eurocompozite și compania INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Bistrița Inspiră 2026: Antreprenori pentru viitor – Șapte speakeri, o singură scenă și idei care pot schimba perspective

Bistrița Inpiră 2026 - Șapte speakeri de succes din mediul antreprenorial și de business din România vor urca pe aceeași scenă - în 23 august de la ora 17.00 - pentru a împărtăși experiențe, perspective și povești din parcursurile lor profesionale. Evenimentul își propune să creeze un dialog autentic despre felul în care ideile pot fi transformate în acțiuni concrete.

Hotel Metropolis și Clinica Sanovil recrutează personal: NOI locuri de muncă, disponibile în Bistrița

Noi locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Hotel Metropolis unde se recrutează personal pentru redeschiderea din toamnă. Kreativ Metal & Colours caută un lăcătuș mecanic / confecționer serios, punctual și atent la detalii. SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști. Oferta completă, mai jos: