15 C
Bistrița
luni, septembrie 15, 2025

„Spirit de ordine și disciplină” și „asumarea responsabilității”, printre cerințele jobului de inspector al gunoaielor

ADI Deșeuri organizează un concurs pentru ocuparea funcțiilor de inspectori ai deșeurilor. 6 posturi plătite bine sunt scoase la concurs de către asociație. Printre cerințe se numără și „spirit de ordine și disciplină” și „asumarea responsabilității”.

ADI Deșeuri se pregătește să angajeze 6 inspectori care să vegheze la bunul aruncat al gunoiului. Cei 6 vor avea atribuții de control, dar și de prevenție.  Concursul va fi format dintr-o probă scrisă și un interviu.

Proba scrisă va avea loc în 6 august, iar interviul o săptămână mai târziu, în 12. Proba scrisă va lua forma unor texte grilă, cel mai probabil din legislația în domeniu.

Printre condițiile ce trebuie să le îndeplinească cei care se visează „inspectori ai gunoaielor” se numără: minim studii medii, avantajați sunt cei cu studii superioare. De asemenea, sunt avantajați cei cu studii în domeniul: protecția mediului sau juridic.

Se cere și experiență în domeniul protecției mediului și voluntariat în această zonă. Candidații trebuie să aibă abilități de comunicare și relaționare și disponibilitate pentru lucru în teren.

Printre cerințe se numără și disponibilitate pentru program prelungit și lucrat în weekend sau de sărbători. Candidații trebuie să aibă spirit de ordine și disciplină, să-și asume responsabilitatea și să dețină permis de conducere.

 

 

 

Bianca SARA
Bianca SARA
A absolvit Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca și are un masterat în Comunicare și Mass-Media, urmat la aceeași facultate. Activează în presă din anul 2011. De-a lungul timpului a colaborat cu mai multe ziare locale și câțiva ani cu o revistă regională de business. Din anul 2013 este corespondent pe Bistrița-Năsăud al ziarului național Adevărul. Colaborarea cu Bistrițeanul.ro a început în anul 2014.

ARTICOLE SIMILARE

1 COMENTARIU

  1. Cum se poate demonstra voluntariatul în zona protecției mediului? Ori se face activitate de voluntariat ori pentru a apărea pe ceva liste sau la televizor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Crama Veche caută Ajutor Bucătar și Pizzer. NOI locuri de muncă în Bistrița și Năsăud

Crama Veche caută ajutor bucătar și pizzer, iar Îndemânarea Construct angajează sudor MIG/MAG & Electric, Lăcătuș mecanic, vopsitor și muncitor necalificat. NOI locuri de muncă în Bistrița la Grand Hotel COROANA, dar și în Năsăud, la STEWO Plast. Oferta completă, mai jos:

Ești pasionat de torturi și vrei să-ți desăvârșești tehnica? Descoperă toate secretele de la maestrul cofetar Alina Bejan, pentru Un Dulce De Zece!

Măiestria de a face torturi care să fure privirile tuturor și să-i cucerească definitiv pe cei...

MATEROM AUTOMOTIVE TE PREMIAZĂ!

Caravana Škoda 2025 vine cu premii spectaculoase! Două zile de test drive-uri cu cele mai îndrăgite modele Škoda, noutăți din lumea auto și o TOMBOLĂ cu premii WOW îi așteaptă pe bistrițeni la Caravana Škoda 2025.