34.1 C
Bistrița
joi, august 20, 2026

VIDEO – Impresionanta poveste a lui Sebastian Hărănguș: De la dansator profesionist la șef de promoție la Facultatea de Inginerie Aerospațială

Sebastian Hărănguș, un tânăr modest, calculat și prea puțin cunoscut publicului bistrițean. L-am descoperit la o conferință, iar povestea sa e impresionantă. De la dansator profesionist la șef de promoție la Facultatea de Inginerie Aerospațială.

La ședința de Colegiu Prefectural a lunii iulie au fost invitați doi tineri impresionanți. Unul dintre ei e Sebastian Hărăguș. Motivul invitației? Să i se înmâneze o mică atenție, în semn de apreciere pentru onoarea adusă județului nostru. Așa ”am dat ” de acest tânăr modest, calculat, prea puțin cunoscut publicului bistrițean.

Nu mă așteptam ca realizarea mea să însemne atât de mult pentru județ, pentru oraș și oamenii din jur” a spus Sebastian în cadrul ședinței.

Să o luăm de la început…

Născut într-o familie de bistrițeni, Sebastian a simțit ”gustul competiției” încă de mic. A făcut parte din Clubul de dans sportiv Floris. Acesta a reușit să adune premii peste premii, urcând pe podium la numeroase competiții.

Totuși, visul lui a fost să zboare…

Deși dansator de performanță, pasiunea sa o reprezenta aviația, așa că și-a îndreptat pașii înspre acest domeniu. Anul 2017 este anul în care întrerupe colaborarea cu Clubul Floris, după 11 ani de ”relație”.

Dansul a fost o parte foarte importantă pentru mine si mereu mă gândesc plăcut la perioada aceea. Am renunțat în mod natural, odată cu terminarea liceului și mutarea în București pentru facultate.  Nu am mai avut timpul necesar să mă antrenez pentru a fi competitiv cum am fost între vârsta de 10 și 16 ani. Nu mai am nicio tangență actuală cu lumea dansului, nu mai practic deloc în mod organizat, dar mereu va rămâne o amintire frumoasă și un lucru util de știut acum” a explicat, pentru Bistrițeanul.ro, Sebastian Hărănguș.

Tot în 2017 devine absolvent al Colegiului Național Liviu Rebreanu și ulterior student la Facultatea de Inginerie Aerospațială din București.

A fost o provocare pentru mine, facultatea. Asta pentru că la liceu învățai ce ți se dădea de învățat. Ei bine, aici, totul era autodidact. A trebuit să mă educ și să mă adaptez, dacă vroiam rezultate” a mai spus Sebastian.

O provocare au fost și finanțele. Sebastian a reușit însă să-și păstreze bursa Nosa obținută în 2017, de la Primăria Bistrița.

Mulțumim Primăriei Bistrița pentru sprijinul acordat fiindcă Sebastian a fost bursier NOSA. Sper că veți continua să încurajați acești tineri pentru că nu e ușor să ai un student la București, să mergi cu plasa, să te rogi de controlor să îi ducă un pachet de acasă. Suntem totuși fericiți că am ajuns în acest moment. Ne bucurăm pentru el. Au contribuit și cei 8-9 ani de dans sportiv în formarea lui ca persoană”, a spus tatăl lui Sebastian în cadrul ședinței de Colegiu Prefectural.

Disciplina și determinarea l-au făcut..șef de promoție. Diploma, înmânată de singurul cosmonaut român

Deși a fost o provocare să fie autodidact, a reușit să fie primul.

Nu știu dacă altcineva din Bistrița a fost șef de promoție la o universitate mare din țară, dar sunt onorat. Niciodată nu am muncit să fiu șef de promoție, să am 10 pe linie. Am muncit cu gândul să fac lucrurile cât de bine pot și, uite, cât am putut eu a fost cel mai bun. Am descoperit pe parcurs domeniul aviației, dar și istoria bogată a României în aviație. Domnul Dumitru Prunariu (n.r. – singurul cosmonaut român) a fost la festivitatea de absolvire, mi-a înmânat diploma și meritele de șef de promoție”, a spus Sebastian Hărănguș.

Cursurile au fost în engleză, așa că a avut chiar și colegi din străinătate.

În fiecare promoție termină 180 de studenți. Vin și din alte țări, cursurile fiind în engleză. Am avut și studenți veniți prin programuol Erasmus. Eu spun că cei ce sunt pasionați de inginerie sau de aviație, aici e singurul loc unde le poate fi satisfăcută această pasiune” a mai povestit Sebastian.

Rămâne..acasă!

Deși absolvirea acestei facultăți îi poate deschide aripi spre străinătate, a ales să rămână în România.

Am colaborat încă din 2018 cu o companie română. Acel contract mi s-a încheiat. Și din august-septembrie voi începe un nou contract. Voi fi controlor de trafic. Asta vreau să fac. Și da, vreau să rămân în România și să aduc un plus aviației române!” a spus Sebastian Hărănguș.

Există posibilitatea continuării studiilor, dacă dorești să aprofundezi partea de cercetare în aviația. Dar tânărul bistrițean dorește acum să exploreze partea practică.

ARTICOLE SIMILARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

NOI locuri de muncă, în Bistrița: AOP Restaurant angajează barman pentru grădina de vară

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița: Transmixt și Supercom angajează șoferi profesioniști. AOP Restaurant caută barman pentru grădina de vară. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră, iar la Kreativ Metal se caută lăcătuș. Oferta completă, mai jos:  

NOI locuri de muncă, în Bistrița, la Hotel Metropolis, Supercom, Clinica Sanovil. Se caută asistent medical, inginer proiectare, lăcătuș mecanic, maseur

NOI locuri de muncă sunt disponibile în Bistrița, la Supercom, unde este nevoie de șoferi profesioniști. Hotel Metropolis angajează personal. Clinica Sanovil caută un asistent medical generalist și o infirmieră. Se fac angajări și la Kreativ Metal, Amicii Building, Eurocompozite sau INST NISTOR. Oferta completă, mai jos:  

Supercom angajează șoferi profesioniști: NOI locuri de muncă la Clinica Sanovil, Crama Jelna, Kreativ Metal

SUPERCOM Bistrița angajează șoferi profesioniști, iar la Clinica Sanovil este nevoie de asistent medical generalist și infirmieră. Noi locuri de muncă sunt disponibile la Hotel Metropolis, Amicii Building, Eurocompozite și compania INST NISTOR. Oferta completă, mai jos: