10 C
Bistrița
miercuri, aprilie 24, 2024

Vrei să îți crești în propria gospodărie porcul pentru Crăciun? De Mâine se mai poate DOAR în anumite condiții

Începând cu 1 August, agricultorii nu vor mai putea ține în gospodării scroafe și vieri pentru reproducere. Va fi interzisă hrănirea porcilor cu resturi alimentare și se impune ca, la intrarea în cotețe, să existe dezinfectoare pentru încălțăminte. Amenzile pentru cei care nu respectă noile reguli sunt de ordinul zecilor de mii de lei.

Românii care cresc porci în gospodării pentru consumul propriu vor avea o serie de restricții și vor trebui să ia măsuri de biosecuritate, potrivit un proiect de ordonanță de urgență publicat de ANSVSA.

În exploatațiile noncomerciale oamenii nu mai au voie să hrănească porcii cu resturi alimentare. Poziția adăposturilor trebuie să fie aleasă în funcție de distanța față de cele ale vecinilor. Practic între cotețe trebuie să existe o distanță care aă nu permită ca animalele să intre în contact unele cu altele.

Cei care cresc porci, au obligația de a asigura persoanelor care lucrează direct cu animalele posibilitatea schimbării hainelor și papucilor la intrarea și ieșirea din adăposturile animalelor.

Aceștia mai sunt obligați să notifice medicul veterinar cu privire la orice modificare a stării de sănătate a porcinelor. De asemenea, sacrificarea pentru consum familial efectuată în exploatație ori modificările pe care le observă la nivelul carcasei sau a organelor, se aduc la cunoștința medicului veterinar.

Țăranii nu mai au voie să crească în propria gospodărie scroafe și vieri folosiți pentru reproducere . De asemenea, este interzisă hrănirea animalelor cu resturi alimentare și nici cu furaje de origine vegetală pe o perioadă de cel puțin 30 de zile de la recoltarea acestora. Așternutul vegetal este permis în exploatații, doar dacă au trecut 90 de zile de la recoltare.

Nerespectarea de către operatorii care deţin porcine a cerinţelor prevăzute constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 2.000 lei la 6.000 lei.

ARTICOLE SIMILARE

47 COMENTARII

  1. Astia distrug în totalitate micii agricultori.Niste nemernici care vor sa fim la mina hotilor din agricultura care se inbogatesc pe spinarea țăranului roman.Mai nemernicilor țăranul asa a crescut porcul din moși strămoși și nu sa mai involnavit nimeni.De cind cu furajele modificate genetic și tratamentelor făcute nejustificat sau justificat pentru ca purcei au fost aduși din străinătate și nu rezista decit cu medicamente.Nu porcul țăranului aduce boala printre porci ci porcul crescut în marile combinate .Asa se intimpla și cu puii crescuti forțat în crescatoriile de păsări care arata frumos la exterior dar sunt sensibili ca nu mai au imunitate fiind ținuți în viata cu medicamente.Asa faceți și cu porcul asa aduceți boala în rândul oamenilor.Sunteti niște criminali.

      • Bravo
        …la ce,??.
        Chiar esti de acord cu asa ceva ????
        Inseamna ca esti batut/a in cap rau ….meriti sa stai cu porcii in cotet ,nu cu oamenii pe drum :)))

        • Care confunda o lege aparent buna cu o condamnare la sclavia europeana …iti place sa mananci produse intoxicate, tratate cu tot felul de pesticide? Are dreptate nicu 100 la suta…M crescut porci…pui de gaina…..nimic nu mai rezista pe pamant decat cu medicamente….adica otrava….planteaza un pom si vezi ca in 3 ani se usuca…..daca nu dai 12 tratamente cu pesticide per an…..jegos sfarsit avem

    • Da. Asa este. Golanii ăștia ar trebui sa se hrănească cu carne de șobolani, șerpi și șopârle. Nu au nici măcar bunul simț de a respecta tradițiile strămoșești ale țăranilor care trudesc atât la munca, câmpului cât și în domeniul creșterii animalelor.

        • Foarte bine le fac proștilor de țărani care au vrut să scape de PSD singurul partid care mai făcea ceva pentru ei și au adus la guvernare această coaliție toxică pentru România din care fac parte și ungurii .

  2. Io zic ca la domni ăștia ce tat pun opreliști, ar trebui băgat pumnu in gura și trimiși sa mince iei porci crescuți repide din țările comunități cu tat felu de chimicale. Pina amu, părinți noștri o știut sa crească bine godinasi in bătătura și amu vin Porci ăștia sa ne învețe??!!!!

  3. Directia veterinara a gandit proiectul asta de lege. Vor cat mai multe reguli si legi ca sa poata da amenzi. nu le mai ajunge ca amandeaza in draci firmele sau crescatorii autorizati, acum vor sa amendeze si populatia.

  4. Cine va plătește sa alimentați starea conflictuala la nivelul fermierilor mici? Semeni vânt și culegi furtună, asa spune un vechi proverb. Dacă promovați mizerii, odată și odată o sa dispăreți!

  5. Gunoaiele astea care au dat legea sunt niște SUGACI ,vor să cumpărăm toate chimicale lor din magazine.Habar nu au de pesta porcina care în 99%se transmite de la mistret

  6. De ce nu merg în Franța să vadă cum se cresc porcii sau găinile. De ce la ei este voie și la noi totdeauna cineva bagă bețe-n roate.

  7. Eu nu cred că e adevărat Ies oamenii ca în 1907 Reporterii ăstia au o plăcere deosebită să bage spaima în oameni cu porcul si mai ales cu covidul lor.

    • Idioți nu suntem! Suntem un neam harnic, înțelept, credincios… dar in ziua de azi prea ne hrănim cu teveu, cu știri care sparie lumea, cu frica și plângem ca vreo o viața ca-n afara! Pai afara gospodăria a devenit LUX! Se mănâncă doar superprocesat, doar de la mari ferme, cu OMG, medicamente, plastic. Vrem ca la ei..? Adio viața liniștita, adio imunitate, adio sănătate! Stress și cancer! Pfff…

  8. Aici este mana mariilor corporatii, care vor ca omul sa nu mai fie pe cont propriu, ci sa devina dependent de mancarea lor otravitoare. Este un plan diavolesc, ca sa descurajeze omul care vrea sa traiasca liber si neconstrans, sa ajunga neputincios si dependent suta la suta, ca sa fie controlat cu usurinta. Si aici are legatura si cu vaccinul, dar nu intru in altele. Asta este o mare vrajeala, ca toate astea sunt in interesul sanatatii omului. Este un paravan, o mare si nenorocita minciuna, care ascunde planuri diavolesti

    • Exact! Cât de bine ați descris!
      Nădejdea la Domnul, curaj și atitudine!
      Modelele autentice trebuie transmise mai departe, modelul de alimentație sănătoasă, de viața liberă, de trai in aer curat! Vor ECO, BIO, vego… etc? Sa mai pase ei megaoluarea, plasticul și alte îndoctrinari gen încălzire globală și sa sprijine real gospodăria și țăranul autentic! Fermierul este tot de-al lor, tot cu halate albe… iar halatele albe au ajuns sa ucidă și sa fie considerați eroi… vai de noi!

  9. Totul se rezuma la un sistem mafiot imbecil criminal. Pe ăștia sigur doar glonțul ii mai salvează, urmând a avea aceasi soarta ca dictatorii, mai devreme sau mai târziu. E trist tot ceea ce încă permitem a se petrece. 🙁

  10. Si inca ceva, se cer atatea protocoale, ca sa ingreuneze cresterea de animale la curte. Ei dracii, stiu bine ca un om normal cu venit mediu sau minim nu are atatia bani, ca sa creeze nu stiu ce naiba de conditii si echipamente speciale si alte rahaturi scornite, ca sa creasca animale. Daca chiar este interes pentru sanatatea omului, de ce nu se interzic tigarile ca alea chiar te pot omorî, faci cancer sau marijuana, drogurile si altele. Si multi or sa spuneti ca alea sunt deja interzise iar eu zic ca nu prea sunt, din moment ce se fumeaza marijuana aia spurcata pe rupte, chiar eu am in bloc pe cineva care si creste si politia cred ca este si implicata. Dar nu, ei se leaga de un porc amarat, care oamenii asa au crescut animale din totdeauna si porci si vite si oi si nu s-a intmplat nimic si acum vin idiotii astia cu legile lor mincinoase. Sa faca Dumnezeu dreptate si sa le zadarniceasca planurile diavolilor, ca si-asa aia conduc guvernele si corporatiile!

    • Ai ceva cu vegetarienii? Ai tu pe cineva care creste iarba la tine in bloc…. Te încurcă tare? Vezi de oile tale. Deasta suntem la nivelu ăsta ca inca vrem sa moara si capra vecinului.

    • Minunat, Domnule Sami! Ionel, Ionelule, vai când s-o umple lumea de ierbari și vei fi și tu o minoritate… ai impresia carte vor ierta, ca te vor tolera… o, ce iluzie! N-ai vrea sa stii cât de urat fac ierbarii când nu mai au materie prima… aici sta evoluția și deșteptăciunea vestica…? Mda…

  11. Noi suntem o colonie și vor ca noi omu Român să nu mai producă nimic. Niște jeguri sunt toți politicienii care ne conduc de 30 de ani.Să vă dau la muie tuturor trădătorilor guvernanti. Trebuie executați mai ceva ca Ceaușescu în public,pt trădare națională.

    • De acord cu tine.
      Toți politicienii au salarii uriașe și pensii speciale, nu mănâncă ei carne din frații porci ;mănâncă caracatițe și trufe
      Surlacul vierului în gura lor de hahalele.
      Țăranul nu creste porci ca hobby, caci nimănui nu-i place sa stea în miros de porc și să bage bani în hrană și munca moca:ține că nu își permit a cumpăra din magazin carnea prea scumpă (și fără gust), unii n-au niciun venit, alții trăiesc din salariul minim.
      Să vedeți importuri și scumpire la carne pe urmă când și țăranii vor da navala în magazine să cumpere carne.
      Sau oamenii în vârstă care vor sa cumpere 3-4 purcei (sa crească pt copii de la oraș), va trebui sa cumpere de la ferme aflate la zeci sau chiar sute de kilometri depărtare !!!
      Pe timpul lu Ceaușescu erau de 100 de ori mai multe animale, mâncau fără restricții și nu exista nici pestă , nici gripa aviară, boala vacii nebună, limba albastra și ce au mai inventat ei acum ca să ne facă pe toți abonați la carne injectată, plina de vaccinuri și antibiotice.
      Sper să își dea seama de consecințe și să renunțe la aceste legi stupide date de niște dictatori grași și corupți.
      Sa li se reducă salariul la maxim 2 salarii minime, la cât „muncesc ei !?!!! “
      Țăranii vor lăsa pământul pârloagă căci nu mai au ce face cu cerealele !
      Fermele agricole vor da faliment, vor exporta cerealele pe preț mic datorita surplusului !

    • Exact! TOȚI sunt la fel! Cine crede ca exista diferențe între partide ori politicieni nu le cunoaște câtuși de puțin nici doctrina, nici principiile… o, principii, ideologie, idealuri…astea-s la fel de necunoscute ca iubirea de patrie, mila, altruismul, empatia, hărnicia… nu exista pentru acești politruci infecți orbiți de ban și lux. Doar Dumnezeu ii va judeca, dar noi, măcar sa știm sa ne ferim de ei și sa nu le mai acordam ncredere prin vot. Stam acasă! Nu asta au vrut??? Sau era valabil doar cât sa monteze infrastructura 5g și sa mai pulverizeze chemtrails din avioane… corect! La mall și la vot se poate ieși.

  12. Asa ceva cine a mai pomenit?sa nu poti sa-ti cresti un purcelus pentru consum propriu?lovitura pentru parintii si bunicii nostri,in conditiile in care au o pensie mica,chiar rusinoasa..sa nu poata sa mai creasca nimic pe langa casa..Doamne,unde ne indreptam?cine mai poate suporta aceste legi?Poporul se va rascula..pe buna dreptate..of of,,

  13. Numai un personaj pe care nu l pot numi OM poate gândi asemenea masuri pentru țăran.
    Crescut în eprubeta orașului nu are simțul realitati al bunului simt și nu în ultimul rand bunul si rafinatul gust crescut al porcului crescut în gospodăriile de la tara.
    TREZITI VĂ

  14. Da nimeni nu aminteste de duhoarea si putoarea pe care contzaranii nostri o fac in zona unde locuiesc si unde vecinilor le este lehamite , fara ca autoritatile sa le interzica asta, ptr ca ” ie multi si voteaza ” ! Ar trebui in intravilanul municipiilor , oraselor si localitatilor componente acestora , sa poata tine astfel de animale numai cu acordul scris in forma autentica la notar , al tuturor vecinilor pana la 300 de metri in jur si numai in amenajamente agricole ( cotetze ) construite cu autorizatie de constructie si cu respectarea normelor sanitar-veterinare si prevazute de H.CL. ( fose proportionale cu nr de animale, platforme betonate … distanta de minim 7 m fata de orice vecinatate … etc. ) si daca un singur vecin se opune, sa i se interzica efectiv tinerea si cresterea de animale de casa ( indierent de care ) .
    Prea s-au transformat orasele si municipiile in sate si catune din vremea demult apusa ! Cine nu are putere economica sa traiasca si sa convietuiasca cu vecinii ” ca la oras „… n-are decat sa se duca inapoi la tzara de unde a venit la oras !

  15. Baliverne!? Nu cred!
    Acasa la mine (comunitate 100 la 100 romaneasca) au intrat doi indivizi care vorbeau românește rău de tot, (accent de ungur), tata si mama descarcau o remorca de baloti de fan. Pana au coborât din șop/remorcă.
    Aia, deja controlat toate cotetele si au scris procesul verbal. Cu scuzele de rigoare „PARE RĂU LA MINE DAAR ASTÁ LEGISLATIÀÀ”!
    Votați românilor la conducere Sas, Ungur, Neamț, etc, ca românii noștri sunt corupți!
    Proastă nație!

    • Nația nu e proasta. E prostita de vreo 30 de ani cu teveu, pâine și circ. Și acum îngurgiteaza tot! Așa este cum spuneti, au ei turnătorii lor performanți, nu ca ceindin vremea comunismului… sa nu fim naivi sa credem ca nu au infrastructura pentru aceste legi inumane! Mila Domnului!

  16. Nici Ceaușescu nu a interzis să te gospodărești că să trăiești. Voi nesimțiților mai aveți să ne dictați ce sa mâncăm și cât, cât trebuie să trăim.Ne obligați să consumăm carne din import care oricât am fezandao friptura tot iască. Porcul crescut în gospodărie are adevăratul gust

  17. Niste nemernici cei ce dau legile astea ,vor să ne aducă la sapă de lemn și să ajungem de unde am plecat(în timpul lu Ceausescu)când nu aveai voie să crești animale fără să dai la stat jumate din ele .Huoooo jos dictatorii și hoții din țară.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele Știri

Sponsorizate

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială pentru automobile Škoda

Alege calitatea maximă la prețuri atractive! Ofertă specială* Schimb kit curea distribuție pentru automobile Škoda din 2017-2019 (4+) și automobile Škoda din 2016 sau anterior (7+):

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Alege siguranța, fiabilitatea și menținerea valorii pentru automobilul tău. Ofertă specială Revizii Mercedes-Benz:

Aquabis angajează electrician și consilier juridic, Clinica Sanovil caută fiziokinetoterapeut și asistent medical generalist

Aquabis caută electrician și consilier juridic, iar la Clinica Sanovil este nevoie de fiziokinetoterapeut, asistent medical generalist și specialist marketing. Crama JELNA angajează bucătar, ajutor bucătar și personal curățenie. Noi locuri de muncă sunt disponibile la RCB Electro, Leoni Bistrița și STEWO Năsăud.